DESPRE TRANSFERUL ACESTUI BLOG
Acum 5 ani
luni, 26 iulie 2010
sâmbătă, 24 aprilie 2010
Toate trec...
A trecut si gripa porcina, a trecut si norul de cenusa, cu putin noroc trece si criza financiara.....
Dar ce rau este cand trec anii....Trec repede repede....parca se grabesc undeva....
Imi amintesc cand eram micuta si ma gandeam la cate o sa fac pe cand "o sa ma fac mare"... vroiam sa schimb lumea....si ma gandesc acum cu parere de rau ca nu am realizat nimic.
Sunt suparata pe lumea in care traim....deoarece nu mai avem timp liber, nu mai avem libertate, suntem niste sclavi ai sistemului si nu facem nimic in privinta asta....
M-am saturat sa nu pot calatori deoarece ba nu am timp....ba nu am bani....
Am impresia ca in ziua de astazi nu se mai apreciaza adevaratele valori....doar Banul....pentru mine...libertatea , familia, prietenii sunt cele mai importante....si din pacate in ziua de astazi gasesti tot mai putin din fiecare.
Suntem o rasa a consumismului.
Dar ce rau este cand trec anii....Trec repede repede....parca se grabesc undeva....
Imi amintesc cand eram micuta si ma gandeam la cate o sa fac pe cand "o sa ma fac mare"... vroiam sa schimb lumea....si ma gandesc acum cu parere de rau ca nu am realizat nimic.
Sunt suparata pe lumea in care traim....deoarece nu mai avem timp liber, nu mai avem libertate, suntem niste sclavi ai sistemului si nu facem nimic in privinta asta....
M-am saturat sa nu pot calatori deoarece ba nu am timp....ba nu am bani....
Am impresia ca in ziua de astazi nu se mai apreciaza adevaratele valori....doar Banul....pentru mine...libertatea , familia, prietenii sunt cele mai importante....si din pacate in ziua de astazi gasesti tot mai putin din fiecare.
Suntem o rasa a consumismului.
miercuri, 24 martie 2010
In sfarsit primavara!!
Cat am asteptat-o sa vina....am crezut ca a uitat de noi...sper sa mai stea putin..sa nu se grabeasca:)
Sper ca o sa aduca vremuri mai bune:)
Sper ca o sa aduca vremuri mai bune:)
duminică, 7 martie 2010
sâmbătă, 6 martie 2010
Omul care vorbea cu caii
A existat un timp în care omul înţelegea limbajul animalelor, sau cel puţin aşa afirmă numeroase legende şi poveşti cu zâne. Se spune că Sfântul Francisc din Assisi înţelegea perfect limba păsărilor şi tot astfel se afirmă despre marii yoghini. Deşi astăzi omul nu mai înţelege limbajul animalelor, totuşi, cei care le iubesc, ştiu cât se poate de bine să le ghicească privirile, dorinţele şi bucuriile. Cei care nu au trăit experienţa de a simţi murind în braţele lor un animal iubit, nu pot înţelege pe deplin cât de inteligente, înţelegătoare şi „umane” devin animalele în clipa marii despărţiri, ştiind perfect ceea ce li se petrece; fără teama absurdă de moarte pe care o încearcă atât de mulţi oameni, animalele ating în gesturile lor din acele momente întreaga măreţie a unui suflet nobil.
Un tânăr fermier american din Ohio, John Salomon Rarey, susţinea că poate înţelege şi vorbi limba cailor. El obişnuia să se închidă în staulul unui cal, oricât de periculos sau rău ar fi fost acesta şi îi vorbea timp de o oră sau două, după care animalul devenea la fel de blând ca un miel. Faptul se petrecea în anul 1850, într-o epocă în care calul era încă principalul mijloc de tracţiune şi de locomoţie. La vârsta de 12 ani, John S. Rarey îmblânzise deja, în mai puţin de o jumătate de oră, un mânz superb pe care însă chiar şi cei mai duri dintre antrenorii sau îmblânzitorii de cai încercaseră în van să-l domesticească şi care tocmai îi rupsese piciorul tatălui său. Reputaţia tânărului John s-a extins rapid şi crescătorii de cai din toate colţurile statului au început să îi ceară ajutorul sau să-i aducă animalele ce nu puteau fi îmblânzite altfel. John se închidea cu calul în grajd şi ieşea de acolo o oră mai târziu, călare pe calul devenit blând şi înţelegător.
La vârsta de 19 ani, el a plecat în Texas. Fermierii şi cowboy-ii doreau acum să-l vadă acţionând în acelaşi fel asupra unor autentici cai sălbatici. Dotat doar cu un sac de dormit şi cu un binoclu, John şi-a instalat tabăra în regiunile prin care se mai deplasau încă hergheliile sălbatice şi, timp de aproape 3 luni, el a studiat cu atenţie aceste animale. Întors în oraş el s-a declarat gata să facă faţă oricăruia dintre acei cai sălbatici.
Texanii i-au pregătit cinci cai feroce, consideraţi de neîmblânzit. Patru dintre aceşti cai îşi uciseseră deja stăpânul, iar al cincilea rănise vreo trei sau patru oameni.
Reputaţia lui John S. Rarey era atât de mare, încât toate ziarele din regiune îşi trimiseseră reporterii, iar o mulţime de 5.000 de persoane se strânsese pentru a-l vedea pe îndrăzneţul îmblânzitor.
Departe de a fi aplaudat, atunci când a apărut, John a fost huiduit copios, căci, în loc să se îmbrace în cowboy, el îşi pusese cel mai frumos costum al său. Surâzător, el s-a îndreptat către grajdul acoperit şi perfect închis, condiţie pe care o impusese şi în care fusese introdus, nu fără mari dificultăţi, primul dintre cei 5 cai. El a cerut cheia, căci solicitase de asemenea condiţia de a se putea închide în grajd împreună cu calul. Zidurile grajdului răsunau precum un tun de campanie sub loviturile teribile ale copitelor „bestiei”. John a întredeschis uşa şi a riscat o privire în interior, a aşteptat un moment, apoi, brusc s-a strecurat în grajd şi a închis la loc uşa.
Timp de câteva minute nu s-a mai auzit niciun zgomot.
- Este mort, a declarat fermierul căruia îi aparţinea calul sălbatic. Trebuie să-i scoatem corpul şi să-l înmormântăm.
Judecătorii au refuzat să acţioneze. Ei îi promiseseră lui John să nu încerce să intre în grajd înainte de mai puţin de 5 ore. Pariurile au înflorit o vreme, apoi, cum timpul trecea, au devenit din ce în ce mai rare. Nimeni nu mai dorea să parieze pe John Rarey, considerat deja mort. Aşteptarea a continuat. La cererea mulţimii, unul dintre organizatori a bătut la poarta grajdului din interiorul căruia nu se mai auzea acum niciun zgomot, dar nu a primit niciun răspuns. Fermierii şi îndeosebi femeile s-au supărat, cerând să fie deschis grajdul în care sărmanul tânăr fără arme şi fără niciun mijloc de apărare se afla, mort sau viu, la discreţia unei brute sălbatice! Nemaiştiind ce să facă şi neprimind niciun răspuns la loviturile lor, cawboy-ii au decis să smulgă uşa grajdului din ţâţâni, căci John ţinea la el singura cheie. Dar uşa s-a deschis ca prin minune. Într-o tăcere de moarte, fără să fie înşeuat şi fără frâie, calul a ieşit avându-l în spinare pe John Rarey, care era cât se poate de surâzător. A urmat apoi un urlet şi un veritabil delir. Rarey a condus calul până în mijlocul ţarcului şi a ridicat o mână pentru a cere să se facă tăcere.
Atunci, fără cravaşă, fără pinteni, cu mâna goală, el a mângâiat gâtul calului care s-a pus în genunchi, iar apoi a alunecat pe pământ. John şi-a scos atunci pălăria şi a salutat mulţimea. A urmat un nou delir şi începutul unei cariere unice. Într-o cabrioletă condusă de doi elani pe care îi îmblânzise, John a călătorit pretutindeni în Statele Unite, ţinând conferinţe asupra dresajului prin blândeţe şi făcând nenumărate demonstraţii de îmblânzire prin forţa iubirii.
Reputaţia sa a traversat oceanul şi crescătorii de cai englezi, cât se poate de sceptici, au pus mână de la mână pentru a-l invita şi a vedea cu proprii lor ochi ce putea să facă acesta. Primind acceptul lui John Rarey, ei au întreprins o cercetare febrilă pentru a descoperi animalul cel mai furios ce exista în întreg ţinutul britanic. Alegerea s-a fixat asupra unui armăsar de curse, pe care lordul Dorchester îl cumpărase cu 4.000 de lire în anul 1853. Cruiser era un animal superb, ce atingea o viteză fantastică la finalul oricărei curse, dar care devenise subit un nebun furios. Orice grajd din lemn era făcut bucăţi în numai câteva minute atunci când Cruiser era apucat de una din crizele sale de furie, în timpul cărora ajungea, nu de puţine ori, chiar să se muşte pe el însuşi! Refuzând să-l omoare, lord Dorchester preferase să-i construiască un grajd din cărămizi şi piatră, închis cu o uşă de fier.
John Rarey a cerut să vadă mai întâi calul. Apoi, el a explicat că problema era puţin mai diferită, căci animalul nu era sălbatic, ci înnebunise. Iar cum specialiştii începuseră deja să zâmbească, el a adăugat simplu: „Totuşi, cred că pot să-l readuc la normal.”
A doua zi el a revenit împreună cu o serie de accesorii. Ca şi cum ar fi ştiut ce-l aştepta, Cruise a intrat într-una din mâniile sale teribile, dând lovituri de copite ce zgâlţâiau întreaga construcţie. Surâzând, John s-a strecurat în grajd, nu înainte de a-şi fi agăţat frumoasa pălărie într-un cui. El i-a pus calului un căpăstru şi apoi a ieşit imediat. După numai câteva minute, extenuat, calul nu mai făcea niciun zgomot. De data aceasta, John a intrat cu o curea lungă de piele, dotată cu inele, cu ajutorul căreia a legat animalul ce părea terorizat. El a trecut prin inele alte curele, pe care le-a legat de copitele lui Cruiser, construind astfel un mecanism foarte simplu prin care îl putea îngenunchea în orice moment.
John a rămas astfel timp de 3 ore împreună cu armăsarul, vorbindu-i, mângâindu-l, îngenunchindu-l îndată ce acesta începea să se agite. La data de 22 aprilie 1858, la 24 de ore după intrarea sa în boxă, John Rarey a parcurs străzile călare pe Cruiser, devenit cel mai docil şi mai blând dintre cai. Mulţimea îl ovaţiona pretutindeni.
Câteva zile mai târziu, auzind vorbindu-se despre această remarcabilă ispravă, regina Victoria şi-a manifestat dorinţa de a-l cunoaşte pe tânărul american şi de a-l vedea la lucru cu proprii ei ochi. John Rarey a fost invitat astfel la castelul Windsor, acolo unde se aflau grajdurile principale ale Majestăţii Sale.
Aflată în caleaşca uşoară, care urma să fie botezată cu numele acestui om neobişnuit, regina Victoria s-a pregătit să asiste la spectacol. Rândaşii au adus atunci un armăsar viguros, de care nu îndrăznea nimeni să se apropie şi care azvârlea din copite în dreapta şi în stânga, ţinut cu greu în frâu de patru bărbaţi care-l legaseră cu frânghii.
John Rarey a salutat, s-a scuzat şi a rugat-o pe regină să-i permită să intre cu calul într-un grajd. După numai 10 minute, nerăbdătoarea regină a ordonat să fie deschis grajdul, căci nu se mai auzea nici cel mai mic zgomot.
Prin uşa deschisă ea a putu vedea armăsarul lungit pe paie şi, între picioarele sale, cu capul pe umerii calului, pe John Rarey care zâmbea. El s-a ridicat atunci, a salutat din nou, s-a scuzat pentru timpul pe care i-l răpise Majestăţii Sale, iar apoi, ţinând calul de frâie, el l-a condus şi l-a determinat să o salute pe regină coborând în genunchi!
Tânărul american a plecat apoi într-un turneu european, nerefuzând niciun cal şi neîntâmpinând nici cel mai mic eşec! Nimeni nu a ştiut vreodată în ce consta cu exactitate magia lui John S. Rarey, dar au înţeles cu toţii că ea se baza pe forţa iubirii.
(yogaesoteric.net)
Un tânăr fermier american din Ohio, John Salomon Rarey, susţinea că poate înţelege şi vorbi limba cailor. El obişnuia să se închidă în staulul unui cal, oricât de periculos sau rău ar fi fost acesta şi îi vorbea timp de o oră sau două, după care animalul devenea la fel de blând ca un miel. Faptul se petrecea în anul 1850, într-o epocă în care calul era încă principalul mijloc de tracţiune şi de locomoţie. La vârsta de 12 ani, John S. Rarey îmblânzise deja, în mai puţin de o jumătate de oră, un mânz superb pe care însă chiar şi cei mai duri dintre antrenorii sau îmblânzitorii de cai încercaseră în van să-l domesticească şi care tocmai îi rupsese piciorul tatălui său. Reputaţia tânărului John s-a extins rapid şi crescătorii de cai din toate colţurile statului au început să îi ceară ajutorul sau să-i aducă animalele ce nu puteau fi îmblânzite altfel. John se închidea cu calul în grajd şi ieşea de acolo o oră mai târziu, călare pe calul devenit blând şi înţelegător.
La vârsta de 19 ani, el a plecat în Texas. Fermierii şi cowboy-ii doreau acum să-l vadă acţionând în acelaşi fel asupra unor autentici cai sălbatici. Dotat doar cu un sac de dormit şi cu un binoclu, John şi-a instalat tabăra în regiunile prin care se mai deplasau încă hergheliile sălbatice şi, timp de aproape 3 luni, el a studiat cu atenţie aceste animale. Întors în oraş el s-a declarat gata să facă faţă oricăruia dintre acei cai sălbatici.
Texanii i-au pregătit cinci cai feroce, consideraţi de neîmblânzit. Patru dintre aceşti cai îşi uciseseră deja stăpânul, iar al cincilea rănise vreo trei sau patru oameni.
Reputaţia lui John S. Rarey era atât de mare, încât toate ziarele din regiune îşi trimiseseră reporterii, iar o mulţime de 5.000 de persoane se strânsese pentru a-l vedea pe îndrăzneţul îmblânzitor.
Departe de a fi aplaudat, atunci când a apărut, John a fost huiduit copios, căci, în loc să se îmbrace în cowboy, el îşi pusese cel mai frumos costum al său. Surâzător, el s-a îndreptat către grajdul acoperit şi perfect închis, condiţie pe care o impusese şi în care fusese introdus, nu fără mari dificultăţi, primul dintre cei 5 cai. El a cerut cheia, căci solicitase de asemenea condiţia de a se putea închide în grajd împreună cu calul. Zidurile grajdului răsunau precum un tun de campanie sub loviturile teribile ale copitelor „bestiei”. John a întredeschis uşa şi a riscat o privire în interior, a aşteptat un moment, apoi, brusc s-a strecurat în grajd şi a închis la loc uşa.
Timp de câteva minute nu s-a mai auzit niciun zgomot.
- Este mort, a declarat fermierul căruia îi aparţinea calul sălbatic. Trebuie să-i scoatem corpul şi să-l înmormântăm.
Judecătorii au refuzat să acţioneze. Ei îi promiseseră lui John să nu încerce să intre în grajd înainte de mai puţin de 5 ore. Pariurile au înflorit o vreme, apoi, cum timpul trecea, au devenit din ce în ce mai rare. Nimeni nu mai dorea să parieze pe John Rarey, considerat deja mort. Aşteptarea a continuat. La cererea mulţimii, unul dintre organizatori a bătut la poarta grajdului din interiorul căruia nu se mai auzea acum niciun zgomot, dar nu a primit niciun răspuns. Fermierii şi îndeosebi femeile s-au supărat, cerând să fie deschis grajdul în care sărmanul tânăr fără arme şi fără niciun mijloc de apărare se afla, mort sau viu, la discreţia unei brute sălbatice! Nemaiştiind ce să facă şi neprimind niciun răspuns la loviturile lor, cawboy-ii au decis să smulgă uşa grajdului din ţâţâni, căci John ţinea la el singura cheie. Dar uşa s-a deschis ca prin minune. Într-o tăcere de moarte, fără să fie înşeuat şi fără frâie, calul a ieşit avându-l în spinare pe John Rarey, care era cât se poate de surâzător. A urmat apoi un urlet şi un veritabil delir. Rarey a condus calul până în mijlocul ţarcului şi a ridicat o mână pentru a cere să se facă tăcere.
Atunci, fără cravaşă, fără pinteni, cu mâna goală, el a mângâiat gâtul calului care s-a pus în genunchi, iar apoi a alunecat pe pământ. John şi-a scos atunci pălăria şi a salutat mulţimea. A urmat un nou delir şi începutul unei cariere unice. Într-o cabrioletă condusă de doi elani pe care îi îmblânzise, John a călătorit pretutindeni în Statele Unite, ţinând conferinţe asupra dresajului prin blândeţe şi făcând nenumărate demonstraţii de îmblânzire prin forţa iubirii.
Reputaţia sa a traversat oceanul şi crescătorii de cai englezi, cât se poate de sceptici, au pus mână de la mână pentru a-l invita şi a vedea cu proprii lor ochi ce putea să facă acesta. Primind acceptul lui John Rarey, ei au întreprins o cercetare febrilă pentru a descoperi animalul cel mai furios ce exista în întreg ţinutul britanic. Alegerea s-a fixat asupra unui armăsar de curse, pe care lordul Dorchester îl cumpărase cu 4.000 de lire în anul 1853. Cruiser era un animal superb, ce atingea o viteză fantastică la finalul oricărei curse, dar care devenise subit un nebun furios. Orice grajd din lemn era făcut bucăţi în numai câteva minute atunci când Cruiser era apucat de una din crizele sale de furie, în timpul cărora ajungea, nu de puţine ori, chiar să se muşte pe el însuşi! Refuzând să-l omoare, lord Dorchester preferase să-i construiască un grajd din cărămizi şi piatră, închis cu o uşă de fier.
John Rarey a cerut să vadă mai întâi calul. Apoi, el a explicat că problema era puţin mai diferită, căci animalul nu era sălbatic, ci înnebunise. Iar cum specialiştii începuseră deja să zâmbească, el a adăugat simplu: „Totuşi, cred că pot să-l readuc la normal.”
A doua zi el a revenit împreună cu o serie de accesorii. Ca şi cum ar fi ştiut ce-l aştepta, Cruise a intrat într-una din mâniile sale teribile, dând lovituri de copite ce zgâlţâiau întreaga construcţie. Surâzând, John s-a strecurat în grajd, nu înainte de a-şi fi agăţat frumoasa pălărie într-un cui. El i-a pus calului un căpăstru şi apoi a ieşit imediat. După numai câteva minute, extenuat, calul nu mai făcea niciun zgomot. De data aceasta, John a intrat cu o curea lungă de piele, dotată cu inele, cu ajutorul căreia a legat animalul ce părea terorizat. El a trecut prin inele alte curele, pe care le-a legat de copitele lui Cruiser, construind astfel un mecanism foarte simplu prin care îl putea îngenunchea în orice moment.
John a rămas astfel timp de 3 ore împreună cu armăsarul, vorbindu-i, mângâindu-l, îngenunchindu-l îndată ce acesta începea să se agite. La data de 22 aprilie 1858, la 24 de ore după intrarea sa în boxă, John Rarey a parcurs străzile călare pe Cruiser, devenit cel mai docil şi mai blând dintre cai. Mulţimea îl ovaţiona pretutindeni.
Câteva zile mai târziu, auzind vorbindu-se despre această remarcabilă ispravă, regina Victoria şi-a manifestat dorinţa de a-l cunoaşte pe tânărul american şi de a-l vedea la lucru cu proprii ei ochi. John Rarey a fost invitat astfel la castelul Windsor, acolo unde se aflau grajdurile principale ale Majestăţii Sale.
Aflată în caleaşca uşoară, care urma să fie botezată cu numele acestui om neobişnuit, regina Victoria s-a pregătit să asiste la spectacol. Rândaşii au adus atunci un armăsar viguros, de care nu îndrăznea nimeni să se apropie şi care azvârlea din copite în dreapta şi în stânga, ţinut cu greu în frâu de patru bărbaţi care-l legaseră cu frânghii.
John Rarey a salutat, s-a scuzat şi a rugat-o pe regină să-i permită să intre cu calul într-un grajd. După numai 10 minute, nerăbdătoarea regină a ordonat să fie deschis grajdul, căci nu se mai auzea nici cel mai mic zgomot.
Prin uşa deschisă ea a putu vedea armăsarul lungit pe paie şi, între picioarele sale, cu capul pe umerii calului, pe John Rarey care zâmbea. El s-a ridicat atunci, a salutat din nou, s-a scuzat pentru timpul pe care i-l răpise Majestăţii Sale, iar apoi, ţinând calul de frâie, el l-a condus şi l-a determinat să o salute pe regină coborând în genunchi!
Tânărul american a plecat apoi într-un turneu european, nerefuzând niciun cal şi neîntâmpinând nici cel mai mic eşec! Nimeni nu a ştiut vreodată în ce consta cu exactitate magia lui John S. Rarey, dar au înţeles cu toţii că ea se baza pe forţa iubirii.
(yogaesoteric.net)
joi, 18 februarie 2010
Reţete şi secrete ale frumuseţii naturale
O bună alternativă la cosmeticele care conţin substanţe sintetice sunt produsele pregătite acasă, din ingrediente naturale uşor de procurat şi bine tolerate de organism. Vă prezentăm în continuare câteva idei simple pentru astfel de produse. Pornind de la acestea veţi putea apoi să vă creaţi propriile reţete, conform preferinţelor şi necesităţilor personale.
Produse pentru îngrijirea tenului
Laptele de migdale este un demachiant potrivit pentru toate tipurile de ten. Acesta se poate prepara din 50g migdale dulci, 200ml apă de trandafiri sau de portocal, 1g pulbere din rădăcină de angelică. Migdalele se pisează turnând câte puţină apă de trandafiri, se adaugă rădăcina de angelică şi se amestecă bine totul. Pentru tenul uscat se poate prepara un demachiant special din 100ml apă de trandafiri sau de portocal încălzită puţin (maxim 30ºC) pentru a putea dizolva în ea o lingură de miere şi 20g lapte praf; se adaugă 20ml ulei de migdale dulci şi 20ml ulei de avocado; se păstrează la frigider. Cantităţile sunt suficiente pentru mai multe utilizări, de aceea e bine ca aceste creme naturale să fie păstrate la frigider, de preferinţă în recipiente din sticlă.
O dată pe săptămână se poate realiza un tratament pentru curăţarea pielii şi îndepărtarea celulelor moarte. Acesta constă în masarea blândă a pielii (după ce a fost umezită în prealabil cu apă) cu mălai, cu tărâţe de grâu ori cu un amestec din: un pahar mălai, o jumătate de pahar făină de grâu, un pahar lapte praf. Amestecul este suficient pentru mai multe utilizări, între timp păstrându-se într-o cutie închisă ermetic. După masaj, pielea se clăteşte cu apă din belşug. Tot săptămânal se pot face băi de aburi şi se pot aplica măşti din fructe, smântână, miere, drojdie de bere, fiecare contribuind în modul său specific la întreţinerea frumuseţii şi prospeţimii tenului.
După demachiere este binevenită o loţiune pentru faţă. O astfel de loţiune poate fi preparată simplu din 50ml apă de trandafiri sau de portocal, o jumătate de linguriţă de miere, 50ml apă de hamamelis şi 10 picături tinctură de muşeţel. Se dizolvă mierea în apa de trandafiri şi apa de hamamelis puţin încălzite, se adaugă tinctura de muşeţel, se pune amestecul într-un recipient din sticlă de culoare închisă şi se agită. Pentru tenul gras se poate prepara o loţiune din 80ml apă de hamamelis şi 20ml tinctură de salvie în care s-au dizolvat 4 picături ulei de rozmarin. Iar pentru tenul uscat şi sensibil este recomandată o loţiune din 90ml apă de trandafiri sau de portocal şi 10ml tinctură de gălbenele. Acestea, de asemenea, sunt cantităţi suficiente pentru mai multe utilizări şi e recomandabil ca, între timp, să fie păstrate în frigider.
Una dintre cele mai vechi reţete de cremă pentru faţă a fost inventată de către greci şi se compunea din ceară de albine, ulei şi apă. O astfel de cremă, dar mai îmbogăţită, poate fi preparată din: o lingură ceară de albine, 150ml ulei presat la rece (poate fi de porumb, de măsline, de susan), o lingură gel de aloe vera, două linguri unt clarificat, câteva picături de ulei volatil (muşeţel, lavandă, portocal sau un altul, după preferinţe). Ceara de albine se topeşte în puţină apă fierbinte, apoi se adaugă treptat untul clarificat, gelul de aloe vera (care în prealabil a fost amestecat împreună cu uleiul) şi uleiul volatil. Se pot adăuga şi câteva picături de ulei de migdale pentru efectul antirid al acestuia. Se amestecă continuu până când crema se răceşte, apoi se pune într-un vas de porţelan în care se păstrează la frigider. Din 20-30 picături de ulei de migdale amestecate în 20g unt clarificat se poate prepara o cremă foarte eficientă contra ridurilor fine din jurul ochilor; şi aceasta se păstrează în condiţii mai bune la frigider.Igiena gurii şi a dinţilor
Pentru aceasta putem prepara în casă un praf pentru dinţi din 40g coajă de portocală netratată lăsată la uscat până a doua zi şi amestecată apoi cu 30g frunze de mentă pulbere şi cu 10g sare de mare. Se mai poate prepara o pastă de dinţi naturală din pulpa de la o lămâie amestecată cu o linguriţă frunze de salvie mărunţite, o linguriţă pulbere din rădăcină de stânjenel, o jumătate linguriţă ulei de scorţişoară şi puţină apă distilată, atât cât să se formeze o pastă groasă. Ambele se păstrează în recipiente cu capac. Ca apă de gură poate fi folosită tinctura de arnică (în proporţie de câteva picături la un pahar cu apă), aceasta având efect antiinflamator.
Iată şi o reţetă pentru balsam de buze: două linguriţe de ceară de albine se topesc pe baie de aburi, apoi se amestecă cu o linguriţă de apă de trandafiri, o linguriţă de ulei de sâmburi de struguri şi două linguriţe de ulei de migdale dulci. Se lasă să se răcească şi se păstrează într-o cutiuţă cu capac.
Reţete pentru îngrijirea şi menţinerea frumuseţii naturale a părului
Părul normal poate fi îngrijit cu succes cu ajutorul unui şampon preparat dintr-o linguriţă de fulgi de săpun natural (se obţin foarte simplu dând pe răzătoarea mică săpunul respectiv), 100ml de apă, uleiuri esenţiale sau extracte de plante. Modul de preparare este următorul: se pune apa la fiert, iar când începe să fiarbă se ia de pe foc şi se adaugă fulgii de săpun amestecând până la dizolvarea acestora. După răcire se adaugă 2-3 picături din uleiul esenţial ori extractul de plante preferat. Cantitatea este suficientă pentru o spălare.
O reţetă mai elaborată pote fi obţinută din: 8 linguri flori de muşeţel uscate (ori salvie în cazul părului închis la culoare), o lingură mentă uscată, 2 linguri rozmarin, 600ml apă distilată, 60g fulgi de săpun natural, 3 picături ulei de eucalipt sau mentă, 2 linguri alcool. Se prepară astfel: din apă şi plante se face un decoct, care se lasă încă 30 minute acoperit, după care se strecoară presând bine plantele. Se încălzeşte din nou şi se adaugă fulgii de săpun amestecând până la dizolvarea lor. După răcire se adaugă alcoolul amestecat cu uleiul volatil, se toarnă într-un recipient închis ermetic şi se mai ţine 3-4 zile la temperatura camerei, înainte de prima utilizare, apoi se păstrează în acelaşi recipient.
Un şampon purificator poate fi obţinut din 100ml apă distilată, 20g rădăcină de tătăneasă tocată, 2 gălbenuşuri, 20ml alcool de 50%. Din rădăcina de tătăneasă se prepară un macerat (timp de 3-6 ore), după care se înfierbântă, se strecoară şi se adaugă gălbenuşurile şi alcoolul. Se aplică în două reprize pe părul ud, se masează pielea capului şi se clăteşte părul de fiecare dată.
Pentru părul uscat şi deteriorat este potrivit un şampon cu gălbenuş de ou şi cu miere preparat în modul următor: se amestecă bine cu telul un albuş, două gălbenuşuri, o linguriţă de miere, o lingură ulei de măsline presat la rece şi sucul de la o lămâie. Se aplică pe părul ud şi se masează, după care se lasă să acţioneze puţin şi apoi se clăteşte părul cu apă din abundenţă.
O dată pe lună se poate aplica acestui tip de păr o cură nutritivă din: 50ml ulei de migdale, 30ml ulei de floarea-soarelui, 30ml ulei de nucă, 30ml ulei de ricin, 5ml ulei de trandafir. Acestea se amestecă şi se lasă la rece timp de două zile. Se aplică prin masare pe păr, se înfăşoară capul într-un prosop şi se lasă uleiurile să acţioneze peste noapte. A doua zi se spală şi se clăteşte cu multă apă.
Din 100ml apă, o lingură de plante uscate (de exemplu muşeţel pentru blonde sau coajă de nucă pentru brunete) şi 6 linguri de suc de lămâie sau oţet de fructe se poate prepara o loţiune pentru clătirea părului după spălare în modul următor: din apă şi plante se prepară o infuzie în care, după 10 minute, se adaugă sucul de lămâie sau oţetul. Se aplică pe părul ud fără a se mai clăti după aceea. Pentru părul gras şi subţire este foarte eficient masajul cu macerat din următoarele plante (câte o linguriţă din fiecare): rozmarin, muşeţel (sau cimbru), urzici (sau coada-calului). Se poate adăuga şi o lingură de oţet de fructe.
Un fixativ natural poate fi preparat din 250ml de apă în care se adaugă o linguriţă de miere, puţin oţet şi câteva picături de ulei aromat. Se aplică în locul loţiunii pentru clătire.
Câteva idei pentru îngrijirea corpului
Săpun nutritiv: se prepară dintr-un săpun obişnuit de toaletă dat pe răzătoarea mică şi dizolvat în 300 ml de ceai tare din flori de tei amestecat cu 4 linguri de suc de grapefruit, ambele încălzite. Se mai înglobează 5 picături de ulei de micşunea şi 4 linguri de fulgi fini de ovăz. Când ajunge o masă păstoasă se pune în forme, se acoperă cu o pânză uscată, se lasă să stea 2-3 săptămâni într-un loc uscat şi cald, după care pot fi scoase din forme şi împachetate.
Deodorant natural: 1g mentol se dizolvă în 30ml alcool de 90º. Se încălzesc 50ml apă de trandafir în care se dizolvă 1g piatră acră. Se amestecă cele două soluţii şi se agită energic. Se păstrează într-un recipient din sticlă bine închis pentru a evita evaporarea. Un alt deodorant natural mai delicat poate fi constituit din câteva picături de ulei esenţial (lavandă, mentă, busuioc, etc.) adăugate într-o linguriţă de apă, amestec cu care se tamponează apoi pielea. Se foloseşte imediat.
Masarea pielii cu urina proprie are efecte dezinfectante, vindecătoare, de întinerire, care pot părea de domeniul miracolului. Vechii romani foloseau urina şi ca pastă de dinţi, datorită efectelor sale de curăţare şi albire a dinţilor.
Ulei pentru corp: se amestecă bine şi se păstrează apoi într-o sticlă de culoare închisă 50ml ulei de susan, 25ml ulei de ricin, 10ml ulei de germeni de grâu şi câteva picături de ulei volatil.
Ulei pentru plajă: 250ml ulei de măsline presat la rece, 10picături tinctură de iod şi sucul de la o lămâie se amestecă şi se păstrează într-o sticlă închisă la culoare. Se agită înainte de utilizare.
Ulei de masaj anticelulitic: un pumn de frunze proaspete de iederă se lasă la macerat timp de două săptămâni în 200ml ulei de germeni de grâu, apoi se strecoară presând bine plantele şi se adaugă două picături de ulei eteric de rozmarin. Se păstrează într-un recipient din sticlă şi se aplică zilnic după duş prin mişcări energice de masaj.
Parfum: dacă vrem un parfum fără riscuri, putem să alegem unul cu uleiuri esenţiale, dar fără alcool.
****
Reţete pentru îngrijirea şi menţinerea frumuseţii naturale a părului
Părul normal poate fi îngrijit cu succes cu ajutorul unui şampon preparat dintr-o linguriţă de fulgi de săpun natural (se obţin foarte simplu dând pe răzătoarea mică săpunul respectiv), 100ml de apă, uleiuri esenţiale sau extracte de plante. Modul de preparare este următorul: se pune apa la fiert, iar când începe să fiarbă se ia de pe foc şi se adaugă fulgii de săpun amestecând până la dizolvarea acestora. După răcire se adaugă 2-3 picături din uleiul esenţial ori extractul de plante preferat. Cantitatea este suficientă pentru o spălare.
O reţetă mai elaborată pote fi obţinută din: 8 linguri flori de muşeţel uscate (ori salvie în cazul părului închis la culoare), o lingură mentă uscată, 2 linguri rozmarin, 600ml apă distilată, 60g fulgi de săpun natural, 3 picături ulei de eucalipt sau mentă, 2 linguri alcool. Se prepară astfel: din apă şi plante se face un decoct, care se lasă încă 30 minute acoperit, după care se strecoară presând bine plantele. Se încălzeşte din nou şi se adaugă fulgii de săpun amestecând până la dizolvarea lor. După răcire se adaugă alcoolul amestecat cu uleiul volatil, se toarnă într-un recipient închis ermetic şi se mai ţine 3-4 zile la temperatura camerei, înainte de prima utilizare, apoi se păstrează în acelaşi recipient.Un şampon purificator poate fi obţinut din 100ml apă distilată, 20g rădăcină de tătăneasă tocată, 2 gălbenuşuri, 20ml alcool de 50%. Din rădăcina de tătăneasă se prepară un macerat (timp de 3-6 ore), după care se înfierbântă, se strecoară şi se adaugă gălbenuşurile şi alcoolul. Se aplică în două reprize pe părul ud, se masează pielea capului şi se clăteşte părul de fiecare dată.
Pentru părul uscat şi deteriorat este potrivit un şampon cu gălbenuş de ou şi cu miere preparat în modul următor: se amestecă bine cu telul un albuş, două gălbenuşuri, o linguriţă de miere, o lingură ulei de măsline presat la rece şi sucul de la o lămâie. Se aplică pe părul ud şi se masează, după care se lasă să acţioneze puţin şi apoi se clăteşte părul cu apă din abundenţă.
O dată pe lună se poate aplica acestui tip de păr o cură nutritivă din: 50ml ulei de migdale, 30ml ulei de floarea-soarelui, 30ml ulei de nucă, 30ml ulei de ricin, 5ml ulei de trandafir. Acestea se amestecă şi se lasă la rece timp de două zile. Se aplică prin masare pe păr, se înfăşoară capul într-un prosop şi se lasă uleiurile să acţioneze peste noapte. A doua zi se spală şi se clăteşte cu multă apă.
Din 100ml apă, o lingură de plante uscate (de exemplu muşeţel pentru blonde sau coajă de nucă pentru brunete) şi 6 linguri de suc de lămâie sau oţet de fructe se poate prepara o loţiune pentru clătirea părului după spălare în modul următor: din apă şi plante se prepară o infuzie în care, după 10 minute, se adaugă sucul de lămâie sau oţetul. Se aplică pe părul ud fără a se mai clăti după aceea. Pentru părul gras şi subţire este foarte eficient masajul cu macerat din următoarele plante (câte o linguriţă din fiecare): rozmarin, muşeţel (sau cimbru), urzici (sau coada-calului). Se poate adăuga şi o lingură de oţet de fructe.
Un fixativ natural poate fi preparat din 250ml de apă în care se adaugă o linguriţă de miere, puţin oţet şi câteva picături de ulei aromat. Se aplică în locul loţiunii pentru clătire.
Câteva idei pentru îngrijirea corpului
Săpun nutritiv: se prepară dintr-un săpun obişnuit de toaletă dat pe răzătoarea mică şi dizolvat în 300 ml de ceai tare din flori de tei amestecat cu 4 linguri de suc de grapefruit, ambele încălzite. Se mai înglobează 5 picături de ulei de micşunea şi 4 linguri de fulgi fini de ovăz. Când ajunge o masă păstoasă se pune în forme, se acoperă cu o pânză uscată, se lasă să stea 2-3 săptămâni într-un loc uscat şi cald, după care pot fi scoase din forme şi împachetate. Deodorant natural: 1g mentol se dizolvă în 30ml alcool de 90º. Se încălzesc 50ml apă de trandafir în care se dizolvă 1g piatră acră. Se amestecă cele două soluţii şi se agită energic. Se păstrează într-un recipient din sticlă bine închis pentru a evita evaporarea. Un alt deodorant natural mai delicat poate fi constituit din câteva picături de ulei esenţial (lavandă, mentă, busuioc, etc.) adăugate într-o linguriţă de apă, amestec cu care se tamponează apoi pielea. Se foloseşte imediat.
Masarea pielii cu urina proprie are efecte dezinfectante, vindecătoare, de întinerire, care pot părea de domeniul miracolului. Vechii romani foloseau urina şi ca pastă de dinţi, datorită efectelor sale de curăţare şi albire a dinţilor.
Ulei pentru corp: se amestecă bine şi se păstrează apoi într-o sticlă de culoare închisă 50ml ulei de susan, 25ml ulei de ricin, 10ml ulei de germeni de grâu şi câteva picături de ulei volatil.
Ulei pentru plajă: 250ml ulei de măsline presat la rece, 10picături tinctură de iod şi sucul de la o lămâie se amestecă şi se păstrează într-o sticlă închisă la culoare. Se agită înainte de utilizare.
Ulei de masaj anticelulitic: un pumn de frunze proaspete de iederă se lasă la macerat timp de două săptămâni în 200ml ulei de germeni de grâu, apoi se strecoară presând bine plantele şi se adaugă două picături de ulei eteric de rozmarin. Se păstrează într-un recipient din sticlă şi se aplică zilnic după duş prin mişcări energice de masaj.
Parfum: dacă vrem un parfum fără riscuri, putem să alegem unul cu uleiuri esenţiale, dar fără alcool.
****
Ingredientele pentru aceste produse pot fi cumpărate din magazine Plafar, din magazine naturiste sau din raioanele naturiste ale supermarket-urilor la preţuri accesibile. Câteva sfaturi în acest sens:- ceara e bine sa fie achiziţionată direct de la producătorii apicoli pentru a fi cât mai curată, fără adaosuri (nu se foloseşte ceara care se găseşte în magazine, gata preparată de exemplu pentru epilat, aceasta conţine şi alte ingrediente în afară de ceară);
- cumpăraţi migdale neprăjite, lapte praf fără zahăr, apă de trandafiri care conţine doar compuşi naturali (e bine să citiţi etichetele înainte de a cumpăra);
- gelul de aloe vera se obţine cel mai simplu din frunzele proaspete ale plantei respective, al căror miez se rade cu o lingură de lemn după ce frunza a fost despărţită în două pe lungime (în concluzie, e folositor un ghiveci cu o plantă de aloe printre celelalte plante de apartament, ea se regenerează repede şi putem folosi din frunzele ei din când în când);
- untul clarificat se prepară după o reţetă pe care o găsiţi la capitolul despre sănătate al site-ului nostru.
(sursa yogaesoteric.net)
luni, 15 februarie 2010
Misterele Bucegilor
Bucegii isi dezvaluie tainele
Pentagonul spioneaza cu sateliti
Pentagonul are mai multe programe militare secrete si de spionaj geodezic, folosind mai multi sateliti geostationari de inalta tehnologie. Unul dintre acestia, care se bazeaza pe tehnologia bionica a undelor de forma, a reperat in anul 2002 o structura aparte intr-o anumita zona a muntilor Bucegi. In primul rand, spatiul gol identificat in interiorul muntelui nu avea corespondenta cu exteriorul, ci incepea direct din interiorul muntelui, la o anumita distanta de panta acestuia. In al doilea rand, avea forma unui tunel foarte regulat care cotea brusc spre centrul muntelui, sub un unghi de 26 de grade. Traseul tunelului era perfect plan. Cel de-al treilea element a pus pe ganduri echipa Pentagonului.
Scanarea din satelit a muntelui a evidentiat doua blocaje majore ale structurii din interiorul solid de piatra care margineau inceputul tunelului si sfarsitul lui si respingeau orice tip de sondare sau analiza, ca si cum ar fi protejat ceva in acel loc.Erau baraje energetice artificiale: primul era plan, drept ca un zid, ca un perete care bloca accesul in tunel. Al doilea era imens, ca o cupola sau semisfera, care se afla la capatul opus tunelului, aproape de centrul muntelui.
Massini a recunoscut ca acolo se afla ceva extrem de important si care era foarte bine protejat. Ansamblul tunel-semisfera se afla intr-un plan paralel cu solul, iar barajul semisferic se afla pe verticala ce corespunde stancilor de pe creasta numite Babele. De fapt, verticala iesea la aproximativ 40 de metri intre Babele si Sfinxul din Bucegi.
O structura similara in Irak
Echipa de la Pentagon a observat ca barajul energetic semisferic are exact aceeasi frecventa de vibratie si aceeasi forma ca cel dintr-o alta structura subpamanteana foarte secreta pe care ei o descoperisera inainte, in apropiere de Bagdad, in Irak. La scurt timp dupa descoperirea din subsolul Irakului s-a declansat razboiul si dupa cateva luni americanii au avut acces, in cel mai mare secret, la zona respectiva, despre care irakienii nu stiau absolut nimic. Oricat s-au straduit, nu au reusit sa penetreze zidul energetic, iar intreaga operatiune era tinuta in cel mai mare secret.
Trecutul misterios al planetei
Massini a mai precizat ca ceea ce se afla acolo avea legatura cu trecutul misterios al planetei dar si cu istoria organizatiei lor. Faptul ca Pentagonul a remarcat similitudinea datelor de investigare intre structura subterana de langa Bagdad si cea interioara din muntii Bucegi i-a agitat foarte mult pe cei din elita masonilor. Initial aproape devenise panica generala. Panica era datorita faptului ca aceasta structura – mult mai mare si mai complexa decat cea din Irak – se afla pe teritoriul Romaniei. Coreland acest fapt cu unele aspecte referitoare la viitorul Romaniei ajungem la o viziune corecta a motivelor de ingrijorare pe care le au in prezent marii masoni. Oricat de mult ar dori ei sa disimuleze aceasta, actiunile si intentiile lor ne arata cu prisosinta contrariul.
O enigma foarte mare era felul in care reusisera cei care l-au construit sa realizeze structura si golurile direct in interiorul muntelui, fara nici-o corespondenta in afara lui. Massini a furnizat planul corect pentru a ajunge la tunel, asa cum a fost el calculat de specialistii din Pentagon. Cea mai apropiata strapungere era posibila la 60-70 de metri de primul baraj energetic, pe coasta muntelui. Venerabilul a garantat sprijinul tehnologic ultra sofisticat al armatei SUA pentru realizarea strapungerii spre primul baraj energetic. Era vorba de un dispozitiv foarte performant de forare in mare viteza a rocii care utiliza un jet de plasma puternic si un camp magnetic rotitor. Massini a cerut insa respectarea cu strictete a secretului si prezenta lui ferma in acel loc in momentul strapungerii muntelui.
Ziarul
Ziarul a publicat un amplu articol despre muntii Bucegi si ciudateniile semnalate in zona. Iata un extras semnificativ:
“Busteni. Piscurile muntilor se cufunda in nori. Crucea de pe Caraiman impunge cerul cu semetie. Nimic n-ar prevesti ca linistea seculara a naturii ar putea fi tulburata de evenimente neobisnuite. Traian Trufin stie insa ca totul e doar aparenta. Aici a trait cele mai stranii intamplari.
Este convins ca sub Carpatii nostri exista o alta lume. Bucegii sunt considerati de catre specialisti un punct energetic foarte puternic.
S-au emis ipoteze asupra existentei unor galerii subterane, s-au facut teste radiestezice. Cercetarile au demonstrat ca zona este incarcata energetic mai mult ca oricare alta din Romania. Traian Trufin, muzeograf conservator la Muzeul “Cezar Petrescu” din Busteni, publicist si cercetator al fenomenelor stranii la care a fost martor, a incercat sa gaseasca niste explicatii.”
“In 1993, timp de doua saptamani, in partea de sud a orasului, oamenii aveau insomnii, indiferent de varsta. M-am gandit ca sunt emanatii de noxe de la fabrica de hartie. Nici vorba de asa ceva. Era ciudat ca, desi nu dormeau, oamenii nu se simteau obositi. Mi-au confirmat acest lucru cel putin 20 de persoane”, povesteste muzeograful. Unii localnici au ajuns sa traiasca adevarate stari de euforie. Manifestarile aveau loc numai in timpul noptii. Dupa ce au bagat in sperieti tot orasul, au incetat la fel de brusc cum aparusera.”
“Apoi au inceput cutremurele. Paradoxal, dar acestea n-au putut fi localizate in Bucegi si nici nu aveau vreo legatura cu sursa seismica din Vrancea. Seria de cutremure a inceput in 1994 si a tinut 3 ani. ” Se produceau la ore fixe: la ora 20 si la 3 noaptea. In fiecare zi, invariabil. Nu erau insa seisme propriu-zise. Se manifestau dupa alte legi. Aveau un areal redus: Azuga – Busteni – Sinaia. Uneori cuprindeau doar un cartier din Busteni. Se auzea din pamant un vuiet, ca si cum s-ar fi prabusit sub picioarele tale tavanul unei grote. Nu apareau nici miscari orizontale, nici verticale”, povesteste Traian. A numarat peste 100 de astfel de miscari seismice.”
“Aveam niste casti de radioamator. Receptionam in ele un program de radio.
Dar am observat ca numai in zona Busteni. Iesind din oras, spre Bucuresti sau Brasov, nu mai receptionam nimic. Cred ca exista un puternic cimp energetic in zona care amplifica semnalele radio”, crede Traian. A mai observat si alte fenomene bizare. In jurul Crucii de pe Caraiman apar deseori aureole ciudate si chiar holograme.
“Traian crede ca toate anomaliile din Busteni sunt cauzate de existenta unor galerii subterane in maruntaiele muntilor. Aceste uriase tunele subterane sunt de natura artificiala si au fost sapate de civilizatii nepamantene. Aici au loc experiente, punctul fierbinte fiind in zona crucii de pe Caraiman. Asa se explica bubuiturile care insotesc cutremurele. Sau receptionarea undelor radio, emise nu din eter, ci din aceste coridoare. Cine produce acele amplificari stranii, in ce scop, cui ii sunt destinate acele comunicari radio bizare, Traian nu poate raspunde. “Convingerea mea este ca exista in subteran o alta lume. Extraterestrii cunosc totul despre lumea de la suprafata. Spectrul lor informational este foarte larg. Dar nu stiu ce fel de activitate desfasoara acolo si nici de ce nu vor sa comunicam. Probabil pentru ca omenirea inca nu este pregatita sa inteleaga niste lucruri“, conchide geologul. Spera ca fenomenele se vor intensifica si pana la urma vor deveni o cale de comunicare intre cele doua civilizatii. Oricum, e mai mult decat lipsa de explicatii satisfacatoare pe care au oferit-o pana acum oamenii de stiinta.”
“Vizionara Valentina, femeia oarba din Iasi care poate pune diagnostice si prin telefon, sustine ca a descoperit prin metode proprii ca un important suvoi de energie, de aceeasi calitate cu cea care alimenteaza complexul de la Gizeh, scalda si Sfinxul nostru din Bucegi. Iar subteranele nedescoperite ale acestuia comunica cu piramidele din Egipt. “Acolo e trecutul omenirii. Dar nu-i omenirea de acum doua mii de ani. E cu mult mai demult, tare mult inainte. Sfinxul din Bucegi este ocrotitorul pamantului pe care locuim.De fapt, in Bucegi, la Sfinx vine un suvoi foarte puternic de energie. Atunci cand cu stiinta care va fi pe pamant va birui cineva sa ajunga sub Muntii Bucegi, va da peste toate aceste inscrisuri si documente insemnate si, dupa semnele acelea, va sti ce are de facut. Dar asta se va intampla numai dupa ce suvoiul de energie de deasupra va slabi”, spune clarvazatoarea care n-a fost niciodata in Bucegi.”
Adio secrete!
In ultimile zile ale lunii iulie 2003 a avut loc forarea in interiorul muntelui, insa totul s-a aflat la varfurile puterii de stat: adio secret! Masina a forat mai intai dupa o ciudata deviatie a campului magnetic, apoi insa s-a corectat traiectoria. Galeria semana cu un tunel de metrou, era perfect slefuita si ducea pana la tunelul enigmatic descoperit din satelit. La capatul apropiat al tunelului se afla o poarta imensa din piatra care se deplasase prin culisare spre stanga. Inaintea acestei porti uriase se afla celebrul baraj energetic. Trei oameni din prima echipa de interventie speciala s-au apropiat foarte mult de barajul invizibil si l-au atins imprudent, murind pe loc de stop cardiac. Orice obiect (roca, plastic, metal sau lemn) aruncat spre el se prefacea imediat in praf fin. Doi generali de la Pentagon si consilierul prezidential american erau acolo.
Marea Galerie
Massini stia cel mai mult despre originea acestei descoperiri si avea cunostinte despre cel putin un element care se gasea in sala cea mare semisferica. Dincolo de barajul energetic redutabil, care a cauzat moartea a trei oameni, se afla poarta imensa din roca solida. In peretele tunelului, in fata portii se afla o zona patrata cu latura de 20 cm perfect finisata pe care era trasat cu precizie un triunghi echilateral cu varful in sus. Patratul slefuit se afla intre imensa poarta de piatra si barajul energetic invizibil. Cezar a simtit ca exista o anumita compatibilitate intre energia barajului si cea a lui, ceva in genul unei simpatii reciproce.Atingand usor cu mana suprafata invizibila a barierei energetice, Cezar a simtit fine furnicaturi pe piele. A inaintat si a trecut cu totul prin barajul care nu avea mai mult de un centimetru grosime. Oficialii americani erau absolut uluiti.
Atingand triunghiul de pe patratul de roca slefuita, Cezar a deschis astfel poarta uriasa de piatra care a culisat silentios in perete. Aceasta comanda unica anula barajul energetic si deschidea totodata poarta de piatra. Marea Galerie care se arata acum in toata splendoarea ei era luminata, fara sa contina totusi nici-o sursa de lumina.In mod straniu, imediat dupa dezactivarea primului baraj energetic de la intrarea in Marea Galerie, scutul semisferic urias de la celalalt capat al ei s-a activat brusc trecand la un nivel de vibratie superior si emitand o mare radiatie luminoasa.
La o analiza mai atenta, peretele Marii Galerii era acoperit ce parea sintetic dar crea senzatia ca are si o parte organica in el. Avea culoarea petrolului dar reflexiile erau verzi si chiar albastru inchis. Nuantele culorilor aveau un efect profund relaxant asupra psihicului si modificau sensibil aprecierea corecta a distantei.Materialul peretelui era oarecum aspru la pipait dar nu putea fi nici zgariat si nici indoit. Rezista la orice tentativa de rupere, strapungere zgariere sau taiere. In mod straniu, flacarile focului erau absorbite inauntrul sau: practic, focul nu putea subzista pe acel material. Americanii au recunoscut ca materialul este o stranie combinatie intre materia organica si cea anorganica. La 280 de metri galeria cotea brusc spre dreapta intr-un unghi ascutit. La o distanta mult mai mare, in departare, se vedea o lumina albastra feerica, ce scanteia ca o stea. Inregistrarile din satelit aratau existenta unui spatiu imens la capatul Marii Galerii, dar acesta era si el protejat de un ecran energetic. Lumina albastra de la capatul galeriei este doar reflexia unei portiuni din scutul energetic protector al uriasei sali in forma de aula.
In subsolul Irakului
In ce priveste structura similara din subsolul Irakului, ea a fost descoperita folosind indicatiile oferite de acelasi satelit de spionaj militar care revelase si datele pentru structura din muntii Bucegi. Consilierul american pe probleme de securitate nationala a primit un fax ultrasecret prin care era instiintat de faptul ca scutul energetic semisferic din subsolul Bagdadului se activase brusc, pulsand cu o mare frecventa. Informatia uluitoare era aceea ca in fata lui aparuse o holograma a planetei care prezenta secvential si progresiv continentul Europa, apoi zona de sud-est, apoi teritoriul Romaniei apoi muntii Bucegi si in sfarsit localizarea structurii din interiorul lor aratand coridorul marii galerii si scutul energetic semisferic pulsand cu putere. Era evident ca cele doua scuturi energetice semisferice erau intr-o directa dar misterioasa legatura astfel incat activarea unuia a dus la activarea si a celuilalt. Poate exista chiar o retea de astfel de structuri subpamantene in intreaga lume.
Deconspirarea operatiunilor
Vestea proasta era ca presedintia SUA a fost instiintata si a contactat diplomatia romana prin intermediul serviciilor secrete. In doar cateva zeci de minute, intreaga operatiune fusese deconspirata. Planul seniorului Massini se ducea de rapa. Initial au vrut sa preia controlul la nivel politic, insa politicienii nostri care aveau dreptul sa fie avizati asupra acestor aspecte au intrat in panica si nu puteau face fata evenimentelor. Cezar s-a decis sa dezvaluie toate aspectele, intrigile si planurile care implicau legaturile cu Massini. Tensiunea diplomatica crestea din ce in ce mai mult deoarece presiunile Washingtonului cereau imperios comunicarea cu generalii de la Pentagon aflati la locul operatiunilor.
Sedinta de urgenta a CSAT
Discutiile de la Bucuresti au avut succes, in sensul ca faptele au fost aduse la cunostinta unor persoane cu mare probitate morala si care sunt profund patriotice. O sedinta de urgenta a Consiliului Suprem de Aparare al Tarii (CSAT) a creat un imens val de simpatie pentru Departamentul Zero. Cei mai multi au fost cutremurati de ceea ce au aflat atunci. Dupa decizia CSAT de a se continua cercetarile sub conducerea Departamentului Zero, s-a inventariat tot ceea ce se gasea in uriasa Sala a Proiectiilor. De la Bucuresti, ordinele se succedau unele peste altele, se anulau reciproc, erau cand vehemente, cand evazive, si tradau o mare tensiune. Membrii CSAT erau intr-o sedinta continua, mentinand legatura cu baza din muntii Bucegi. Ei au hotarat sa faca publica aceasta descoperire formidabila din muntii Romaniei, dupa ce in prealabil au dezbatut problema pe toate fetele. Statul roman urma sa faca intregii lumi o declaratie oficiala. Cativa membri CSAT s-au opus cu vehementa.
Declaratia oficiala a Romaniei
Cand diplomatia americana a fost informata ca Romania va transmite un comunicat mondial de presa de o importanta cruciala pentru omenire, totul a devenit un haos. Nimeni nu stia, dar toti banuiau ca se intampla ceva foarte grav si important. Presedintele a fost chemat pentru o convorbire telefonica directa cu Casa Alba. In cateva ore fusesera blocate toate tranzactiile si intelegerile statului roman cu organismele financiare internationale. Se astepta din clipa in clipa ordinul de declarare a starii de urgenta in zona montana si in capitala.
Discutiile dintre oficialii americani care sosisera de urgenta la Bucuresti si partea romana s-au facut fara translator. Au fost atat de violente incat nu putine au fost momentele de criza in care diplomatii strigau unii la altii cat puteau de tare, proferand multiple amenintari cu represalii. Celelalte state ale lumii nu cunosteau nimic din aceasta problema, iar americanii stiau bine ca existau oricand cateva tari foarte puternice care s-ar fi coalizat imediat cu Romania pentru sustinerea declaratiei publice.
Declaratia ar fi cuprins principalele date ale descoperirii din muntii Bucegi, punand la dispozitia intregii lumi dovezi, fotografii si alte elemente esentiale pentru clarificare. Ar fi fost invitati cei mai mari oameni de stiinta pentru studii si cercetari. Dar cel mai important aspect l-ar fi constituit dezvaluirile despre trecutul extrem de indepartat al omenirii si despre istoria reala care a fost aproape complet contrafacuta.
“In nici-un caz!”
Americanii au reactionat cu vehementa pentru ca acea declaratie ar fi spulberat intr-o clipa influenta lor planetara, si poate ar fi aruncat in haos economia si societatea tarii lor. Acesta a fost motivul principal invocat de ei, acela de a nu crea panica. Dar au uitat sa recunoasca ca aceasta posibila stare de angoasa si perturbare sociala ar fi aparut ca rezultat direct al minciunii si manipularii realizata deliberat de-a lungul secolelor de catre francmasonerie. S-a primit si o interventie speciala a Papei care indemna la o mare cumpatare inainte de acest pas fundamental pentru omenire. Papa a transmis chiar ca va pune la dispozitia statului roman anumite documente stravechi din arhiva secreta papala care sunt de o mare importanta pentru Romania si sprijina dovezile descoperirii din munti. Dupa 24 de ore de discutii s-a ajuns la un acord final de colaborare romano-american in niste termeni precisi. Pozitia statului roman a fost aceea de amanare a dezvaluirilor, de prezentare a lor in mod gradat omenirii.
Sala Proiectiilor (sau arhiva Atlanta)
Marea Galerie se termina brusc in aula gigantica din interiorul muntelui care avea o inaltime de 30 de metri si o lungime de 100 metri. Sala Proiectiilor este delimitata de scutul energetic si are dimensiuni mai mici decat aula din munte. Avansand spre scutul energetic, portiunea de scut din fata este delimitata ca o usa si devine stravezie si apoi dispare pentru a putea intra in Sala Proiectiilor. Scutul are rolul de a proteja de diversele influente nefaste din exterior. Odata intrat in Sala, scutul redevine compact. Din interior, scutul are o culoare alb-aurie.
In partea din spate, scutul nu mai cobora pana la nivelul solului, ca in zona din fata: Sala Proiectiilor avea jumatatea din spate acoperita de zidul de roca. In acel masiv perete din piatra, inalt de circa 10-12 metri, sunt dispuse trei guri enorme de tunel: una drept in fata, iar celelalte doua – simetric, de o parte si de alta a acesteia si sunt luminate difuz, intr-o nuanta verzuie. Accesul la aceste tunele este strict interzis, prin protocolul secret care a fost semnat intre statul roman si SUA.
Mese gigantice pentru uriasi
Incepand din fata, de la intrare, Sala Proiectiilor contine un sir de mese imense din piatra, dispuse de-a lungul peretelui din dreapta, urmand curbura acestuia. Similar,
exista un alt sir de-a lungul peretelui din stanga. Nici una dintre mese nu avea o inaltime mai mica de doi metri. Pe grosimea placii de deasupra sunt taiate in relief, cu precizie, semne diferite dintr-o scriere nemaivazuta care seamana cu caracterele cuneiforme din antichitate. Scrierea contine si simboluri mai generale, cum ar fi triunghiul si cercul. Desi semnele nu sunt vopsite, ele ies in evidenta printr-o usoara radiatie fosforescenta, in culori diferite de la o masa la alta.
Sunt cate cinci mese pe fiecare parte a salii. Pe unele dintre ele exista diferite obiecte care par a fi instrumente tehnice. De la multe dintre ele coboara spre sol o multime de fire albe translucide care se aduna in cutii dreptunghiulare dintr-un material lucios, argintiu, aflate in afara mesei, direct pe sol.
Cablurile fine sunt extrem de flexibile si usoare iar in interiorul lor se observa mici impulsuri luminoase care aluneca pe toata lungimea lor.
La apropierea de oricare dintre mese, se activeaza simultan pe suprafata ei o proiectie holografica care prezinta aspecte dintr-un anumit domeniu stiintific. Imaginile tridimensionale sunt perfecte si foarte mari, cu o inaltime de aproape doi metri si jumatate. Pe suprafata dreptunghiulara a meselor din piatra slefuita exista o fanta ingusta, lunga de cateva zeci de centimetri, paralela cu latura mare a mesei din care apar proiectiile holografice. Proiectiile ruleaza singure insa in acelasi timp ele sunt interactive si depind de cel care le urmareste si atinge suprafata mesei.
Combinatii genetice
Urcand pe un trepied adus special, se poate vedea ca suprafata meselor este acoperita cu o pelicula dintr-un material sticlos, intunecat. Pelicula e impartita in mai multe patrate mari delimitate prin linii drepte, care formeaza un fel de caroiaj. La una dintre mese domeniul proiectiilor este biologia astfel ca se deruleaza imagini cu plante si animale, unele complet necunoscute. Atingand unul dintre patrate, holograma infatiseaza structura corpului uman a celui care dirijeaza proiectia. Se deruleaza imagini holografice ale diferitelor zone ale corpului care se rotesc mereu. Alte patrate arata proiectii ale altor fiinte, de pe alte corpuri ceresti. Atingand simultan doua patrate diferite se infatiseaza o analiza stiintifica complexa prezentand ADN-ul fiintelor respective si posibilitatile de compatibilitate intre ele. Pe lateral, apar linii verticale cu explicatii in ciudata scriere iar in final apare forma mutanta cea mai probabila, ca o combinatie intre cele doua informatii genetice.
Giganti adevarati
Cei care au construit intregul edificiu trebuie ca erau foarte inalti, altfel nu se pot explica dimensiunile gigantice ale tuturor obiectelor din Sala Proiectiilor.
O confirmare a existentei uriasilor pe teritoriul Romaniei o gasim in ziarul Ziarul. “Echipa de la Ziarul este insotita de cercetatorul Vasile Rudan, care a semnalat faptul ca “povestile” oamenilor din comuna Bozioru despre uriasii care au locuit pe acele meleaguri au si dovada concreta: o necropola cu schelete de uriasi. Aceasta a fost descoperita intamplator, in urma cu peste 20 de ani, cand s-a hotarat ca in Scaieni sa se planteze o livada de meri. Sapand pe o colina, satenii au descoperit schelete uriase, masurand in jur de 2,40 metri, chiar mai mult. Dragoi Ilie, unul dintre cei care au lucrat atunci la livada de meri, ne duce la fata locului. Pana la “culmea” unde fusesera plantati pomii, coboram in panta abrupta, pe o ulita inecata de noroi.
O data ajunsi, nea Ilie ne arata intreaga livada, care acum nu mai rodeste: “Peste tot sunt mormintele uriasilor. Faceam gropi, sa plantam puietii, cand dau de o capatana de om, mare cat un dovleac de prasila. Nici ca mai vazusem asa ceva. Ne uitam toti cruciti. Sap mai departe si dau si de niste oase de la picioare, cat aracii de vie. O namila de om fusese raposatu”.
Exista multe legende care amintesc despre vremurile cand pe Pamant traiau uriasi. Mitologiile sumeriana, egipteana, hitita, greaca au un intreg “capitol” despre razboaiele purtate de zeii cei batrani cu generatia titanica, fiinte de dimensiuni gigantice, zamislite de zei. Pe atunci, spun legendele, pe Pamant traiau doar zeii. Gigantii aveau si alte defecte in afara de statura colosala. Aveau mai multe brate, capete sau fete, adesea doar un ochi in frunte, din care cauza erau numiti ciclopi, si erau cam tantalai. Buni de munca grea, dar sa nu te fi aflat in calea lor cand se suparau. Aruncau cu stanci colosale de se cutremura pamantul. Fiii “normali” ai zeilor s-au folosit de giganti pentru a acapara puterea si a-i detrona pe zeii batrani. Fotografia alaturata infatiseaza un schelet uman urias gasit de americani in Irak. Lucrurile incep sa se lege …).
Pentagonul spioneaza cu sateliti
Pentagonul are mai multe programe militare secrete si de spionaj geodezic, folosind mai multi sateliti geostationari de inalta tehnologie. Unul dintre acestia, care se bazeaza pe tehnologia bionica a undelor de forma, a reperat in anul 2002 o structura aparte intr-o anumita zona a muntilor Bucegi. In primul rand, spatiul gol identificat in interiorul muntelui nu avea corespondenta cu exteriorul, ci incepea direct din interiorul muntelui, la o anumita distanta de panta acestuia. In al doilea rand, avea forma unui tunel foarte regulat care cotea brusc spre centrul muntelui, sub un unghi de 26 de grade. Traseul tunelului era perfect plan. Cel de-al treilea element a pus pe ganduri echipa Pentagonului.
Scanarea din satelit a muntelui a evidentiat doua blocaje majore ale structurii din interiorul solid de piatra care margineau inceputul tunelului si sfarsitul lui si respingeau orice tip de sondare sau analiza, ca si cum ar fi protejat ceva in acel loc.Erau baraje energetice artificiale: primul era plan, drept ca un zid, ca un perete care bloca accesul in tunel. Al doilea era imens, ca o cupola sau semisfera, care se afla la capatul opus tunelului, aproape de centrul muntelui.
Massini a recunoscut ca acolo se afla ceva extrem de important si care era foarte bine protejat. Ansamblul tunel-semisfera se afla intr-un plan paralel cu solul, iar barajul semisferic se afla pe verticala ce corespunde stancilor de pe creasta numite Babele. De fapt, verticala iesea la aproximativ 40 de metri intre Babele si Sfinxul din Bucegi.
O structura similara in Irak
Echipa de la Pentagon a observat ca barajul energetic semisferic are exact aceeasi frecventa de vibratie si aceeasi forma ca cel dintr-o alta structura subpamanteana foarte secreta pe care ei o descoperisera inainte, in apropiere de Bagdad, in Irak. La scurt timp dupa descoperirea din subsolul Irakului s-a declansat razboiul si dupa cateva luni americanii au avut acces, in cel mai mare secret, la zona respectiva, despre care irakienii nu stiau absolut nimic. Oricat s-au straduit, nu au reusit sa penetreze zidul energetic, iar intreaga operatiune era tinuta in cel mai mare secret.
Trecutul misterios al planetei
Massini a mai precizat ca ceea ce se afla acolo avea legatura cu trecutul misterios al planetei dar si cu istoria organizatiei lor. Faptul ca Pentagonul a remarcat similitudinea datelor de investigare intre structura subterana de langa Bagdad si cea interioara din muntii Bucegi i-a agitat foarte mult pe cei din elita masonilor. Initial aproape devenise panica generala. Panica era datorita faptului ca aceasta structura – mult mai mare si mai complexa decat cea din Irak – se afla pe teritoriul Romaniei. Coreland acest fapt cu unele aspecte referitoare la viitorul Romaniei ajungem la o viziune corecta a motivelor de ingrijorare pe care le au in prezent marii masoni. Oricat de mult ar dori ei sa disimuleze aceasta, actiunile si intentiile lor ne arata cu prisosinta contrariul.
O enigma foarte mare era felul in care reusisera cei care l-au construit sa realizeze structura si golurile direct in interiorul muntelui, fara nici-o corespondenta in afara lui. Massini a furnizat planul corect pentru a ajunge la tunel, asa cum a fost el calculat de specialistii din Pentagon. Cea mai apropiata strapungere era posibila la 60-70 de metri de primul baraj energetic, pe coasta muntelui. Venerabilul a garantat sprijinul tehnologic ultra sofisticat al armatei SUA pentru realizarea strapungerii spre primul baraj energetic. Era vorba de un dispozitiv foarte performant de forare in mare viteza a rocii care utiliza un jet de plasma puternic si un camp magnetic rotitor. Massini a cerut insa respectarea cu strictete a secretului si prezenta lui ferma in acel loc in momentul strapungerii muntelui.
Ziarul
Ziarul a publicat un amplu articol despre muntii Bucegi si ciudateniile semnalate in zona. Iata un extras semnificativ:
“Busteni. Piscurile muntilor se cufunda in nori. Crucea de pe Caraiman impunge cerul cu semetie. Nimic n-ar prevesti ca linistea seculara a naturii ar putea fi tulburata de evenimente neobisnuite. Traian Trufin stie insa ca totul e doar aparenta. Aici a trait cele mai stranii intamplari.
Este convins ca sub Carpatii nostri exista o alta lume. Bucegii sunt considerati de catre specialisti un punct energetic foarte puternic.
S-au emis ipoteze asupra existentei unor galerii subterane, s-au facut teste radiestezice. Cercetarile au demonstrat ca zona este incarcata energetic mai mult ca oricare alta din Romania. Traian Trufin, muzeograf conservator la Muzeul “Cezar Petrescu” din Busteni, publicist si cercetator al fenomenelor stranii la care a fost martor, a incercat sa gaseasca niste explicatii.”
“In 1993, timp de doua saptamani, in partea de sud a orasului, oamenii aveau insomnii, indiferent de varsta. M-am gandit ca sunt emanatii de noxe de la fabrica de hartie. Nici vorba de asa ceva. Era ciudat ca, desi nu dormeau, oamenii nu se simteau obositi. Mi-au confirmat acest lucru cel putin 20 de persoane”, povesteste muzeograful. Unii localnici au ajuns sa traiasca adevarate stari de euforie. Manifestarile aveau loc numai in timpul noptii. Dupa ce au bagat in sperieti tot orasul, au incetat la fel de brusc cum aparusera.”
“Apoi au inceput cutremurele. Paradoxal, dar acestea n-au putut fi localizate in Bucegi si nici nu aveau vreo legatura cu sursa seismica din Vrancea. Seria de cutremure a inceput in 1994 si a tinut 3 ani. ” Se produceau la ore fixe: la ora 20 si la 3 noaptea. In fiecare zi, invariabil. Nu erau insa seisme propriu-zise. Se manifestau dupa alte legi. Aveau un areal redus: Azuga – Busteni – Sinaia. Uneori cuprindeau doar un cartier din Busteni. Se auzea din pamant un vuiet, ca si cum s-ar fi prabusit sub picioarele tale tavanul unei grote. Nu apareau nici miscari orizontale, nici verticale”, povesteste Traian. A numarat peste 100 de astfel de miscari seismice.”
“Aveam niste casti de radioamator. Receptionam in ele un program de radio.
Dar am observat ca numai in zona Busteni. Iesind din oras, spre Bucuresti sau Brasov, nu mai receptionam nimic. Cred ca exista un puternic cimp energetic in zona care amplifica semnalele radio”, crede Traian. A mai observat si alte fenomene bizare. In jurul Crucii de pe Caraiman apar deseori aureole ciudate si chiar holograme.
“Traian crede ca toate anomaliile din Busteni sunt cauzate de existenta unor galerii subterane in maruntaiele muntilor. Aceste uriase tunele subterane sunt de natura artificiala si au fost sapate de civilizatii nepamantene. Aici au loc experiente, punctul fierbinte fiind in zona crucii de pe Caraiman. Asa se explica bubuiturile care insotesc cutremurele. Sau receptionarea undelor radio, emise nu din eter, ci din aceste coridoare. Cine produce acele amplificari stranii, in ce scop, cui ii sunt destinate acele comunicari radio bizare, Traian nu poate raspunde. “Convingerea mea este ca exista in subteran o alta lume. Extraterestrii cunosc totul despre lumea de la suprafata. Spectrul lor informational este foarte larg. Dar nu stiu ce fel de activitate desfasoara acolo si nici de ce nu vor sa comunicam. Probabil pentru ca omenirea inca nu este pregatita sa inteleaga niste lucruri“, conchide geologul. Spera ca fenomenele se vor intensifica si pana la urma vor deveni o cale de comunicare intre cele doua civilizatii. Oricum, e mai mult decat lipsa de explicatii satisfacatoare pe care au oferit-o pana acum oamenii de stiinta.”
“Vizionara Valentina, femeia oarba din Iasi care poate pune diagnostice si prin telefon, sustine ca a descoperit prin metode proprii ca un important suvoi de energie, de aceeasi calitate cu cea care alimenteaza complexul de la Gizeh, scalda si Sfinxul nostru din Bucegi. Iar subteranele nedescoperite ale acestuia comunica cu piramidele din Egipt. “Acolo e trecutul omenirii. Dar nu-i omenirea de acum doua mii de ani. E cu mult mai demult, tare mult inainte. Sfinxul din Bucegi este ocrotitorul pamantului pe care locuim.De fapt, in Bucegi, la Sfinx vine un suvoi foarte puternic de energie. Atunci cand cu stiinta care va fi pe pamant va birui cineva sa ajunga sub Muntii Bucegi, va da peste toate aceste inscrisuri si documente insemnate si, dupa semnele acelea, va sti ce are de facut. Dar asta se va intampla numai dupa ce suvoiul de energie de deasupra va slabi”, spune clarvazatoarea care n-a fost niciodata in Bucegi.”
Adio secrete!
In ultimile zile ale lunii iulie 2003 a avut loc forarea in interiorul muntelui, insa totul s-a aflat la varfurile puterii de stat: adio secret! Masina a forat mai intai dupa o ciudata deviatie a campului magnetic, apoi insa s-a corectat traiectoria. Galeria semana cu un tunel de metrou, era perfect slefuita si ducea pana la tunelul enigmatic descoperit din satelit. La capatul apropiat al tunelului se afla o poarta imensa din piatra care se deplasase prin culisare spre stanga. Inaintea acestei porti uriase se afla celebrul baraj energetic. Trei oameni din prima echipa de interventie speciala s-au apropiat foarte mult de barajul invizibil si l-au atins imprudent, murind pe loc de stop cardiac. Orice obiect (roca, plastic, metal sau lemn) aruncat spre el se prefacea imediat in praf fin. Doi generali de la Pentagon si consilierul prezidential american erau acolo.
Marea Galerie
Massini stia cel mai mult despre originea acestei descoperiri si avea cunostinte despre cel putin un element care se gasea in sala cea mare semisferica. Dincolo de barajul energetic redutabil, care a cauzat moartea a trei oameni, se afla poarta imensa din roca solida. In peretele tunelului, in fata portii se afla o zona patrata cu latura de 20 cm perfect finisata pe care era trasat cu precizie un triunghi echilateral cu varful in sus. Patratul slefuit se afla intre imensa poarta de piatra si barajul energetic invizibil. Cezar a simtit ca exista o anumita compatibilitate intre energia barajului si cea a lui, ceva in genul unei simpatii reciproce.Atingand usor cu mana suprafata invizibila a barierei energetice, Cezar a simtit fine furnicaturi pe piele. A inaintat si a trecut cu totul prin barajul care nu avea mai mult de un centimetru grosime. Oficialii americani erau absolut uluiti.
Atingand triunghiul de pe patratul de roca slefuita, Cezar a deschis astfel poarta uriasa de piatra care a culisat silentios in perete. Aceasta comanda unica anula barajul energetic si deschidea totodata poarta de piatra. Marea Galerie care se arata acum in toata splendoarea ei era luminata, fara sa contina totusi nici-o sursa de lumina.In mod straniu, imediat dupa dezactivarea primului baraj energetic de la intrarea in Marea Galerie, scutul semisferic urias de la celalalt capat al ei s-a activat brusc trecand la un nivel de vibratie superior si emitand o mare radiatie luminoasa.
La o analiza mai atenta, peretele Marii Galerii era acoperit ce parea sintetic dar crea senzatia ca are si o parte organica in el. Avea culoarea petrolului dar reflexiile erau verzi si chiar albastru inchis. Nuantele culorilor aveau un efect profund relaxant asupra psihicului si modificau sensibil aprecierea corecta a distantei.Materialul peretelui era oarecum aspru la pipait dar nu putea fi nici zgariat si nici indoit. Rezista la orice tentativa de rupere, strapungere zgariere sau taiere. In mod straniu, flacarile focului erau absorbite inauntrul sau: practic, focul nu putea subzista pe acel material. Americanii au recunoscut ca materialul este o stranie combinatie intre materia organica si cea anorganica. La 280 de metri galeria cotea brusc spre dreapta intr-un unghi ascutit. La o distanta mult mai mare, in departare, se vedea o lumina albastra feerica, ce scanteia ca o stea. Inregistrarile din satelit aratau existenta unui spatiu imens la capatul Marii Galerii, dar acesta era si el protejat de un ecran energetic. Lumina albastra de la capatul galeriei este doar reflexia unei portiuni din scutul energetic protector al uriasei sali in forma de aula.
In subsolul Irakului
In ce priveste structura similara din subsolul Irakului, ea a fost descoperita folosind indicatiile oferite de acelasi satelit de spionaj militar care revelase si datele pentru structura din muntii Bucegi. Consilierul american pe probleme de securitate nationala a primit un fax ultrasecret prin care era instiintat de faptul ca scutul energetic semisferic din subsolul Bagdadului se activase brusc, pulsand cu o mare frecventa. Informatia uluitoare era aceea ca in fata lui aparuse o holograma a planetei care prezenta secvential si progresiv continentul Europa, apoi zona de sud-est, apoi teritoriul Romaniei apoi muntii Bucegi si in sfarsit localizarea structurii din interiorul lor aratand coridorul marii galerii si scutul energetic semisferic pulsand cu putere. Era evident ca cele doua scuturi energetice semisferice erau intr-o directa dar misterioasa legatura astfel incat activarea unuia a dus la activarea si a celuilalt. Poate exista chiar o retea de astfel de structuri subpamantene in intreaga lume.
Deconspirarea operatiunilor
Vestea proasta era ca presedintia SUA a fost instiintata si a contactat diplomatia romana prin intermediul serviciilor secrete. In doar cateva zeci de minute, intreaga operatiune fusese deconspirata. Planul seniorului Massini se ducea de rapa. Initial au vrut sa preia controlul la nivel politic, insa politicienii nostri care aveau dreptul sa fie avizati asupra acestor aspecte au intrat in panica si nu puteau face fata evenimentelor. Cezar s-a decis sa dezvaluie toate aspectele, intrigile si planurile care implicau legaturile cu Massini. Tensiunea diplomatica crestea din ce in ce mai mult deoarece presiunile Washingtonului cereau imperios comunicarea cu generalii de la Pentagon aflati la locul operatiunilor.
Sedinta de urgenta a CSAT
Discutiile de la Bucuresti au avut succes, in sensul ca faptele au fost aduse la cunostinta unor persoane cu mare probitate morala si care sunt profund patriotice. O sedinta de urgenta a Consiliului Suprem de Aparare al Tarii (CSAT) a creat un imens val de simpatie pentru Departamentul Zero. Cei mai multi au fost cutremurati de ceea ce au aflat atunci. Dupa decizia CSAT de a se continua cercetarile sub conducerea Departamentului Zero, s-a inventariat tot ceea ce se gasea in uriasa Sala a Proiectiilor. De la Bucuresti, ordinele se succedau unele peste altele, se anulau reciproc, erau cand vehemente, cand evazive, si tradau o mare tensiune. Membrii CSAT erau intr-o sedinta continua, mentinand legatura cu baza din muntii Bucegi. Ei au hotarat sa faca publica aceasta descoperire formidabila din muntii Romaniei, dupa ce in prealabil au dezbatut problema pe toate fetele. Statul roman urma sa faca intregii lumi o declaratie oficiala. Cativa membri CSAT s-au opus cu vehementa.
Declaratia oficiala a Romaniei
Cand diplomatia americana a fost informata ca Romania va transmite un comunicat mondial de presa de o importanta cruciala pentru omenire, totul a devenit un haos. Nimeni nu stia, dar toti banuiau ca se intampla ceva foarte grav si important. Presedintele a fost chemat pentru o convorbire telefonica directa cu Casa Alba. In cateva ore fusesera blocate toate tranzactiile si intelegerile statului roman cu organismele financiare internationale. Se astepta din clipa in clipa ordinul de declarare a starii de urgenta in zona montana si in capitala.
Discutiile dintre oficialii americani care sosisera de urgenta la Bucuresti si partea romana s-au facut fara translator. Au fost atat de violente incat nu putine au fost momentele de criza in care diplomatii strigau unii la altii cat puteau de tare, proferand multiple amenintari cu represalii. Celelalte state ale lumii nu cunosteau nimic din aceasta problema, iar americanii stiau bine ca existau oricand cateva tari foarte puternice care s-ar fi coalizat imediat cu Romania pentru sustinerea declaratiei publice.
Declaratia ar fi cuprins principalele date ale descoperirii din muntii Bucegi, punand la dispozitia intregii lumi dovezi, fotografii si alte elemente esentiale pentru clarificare. Ar fi fost invitati cei mai mari oameni de stiinta pentru studii si cercetari. Dar cel mai important aspect l-ar fi constituit dezvaluirile despre trecutul extrem de indepartat al omenirii si despre istoria reala care a fost aproape complet contrafacuta.
“In nici-un caz!”
Americanii au reactionat cu vehementa pentru ca acea declaratie ar fi spulberat intr-o clipa influenta lor planetara, si poate ar fi aruncat in haos economia si societatea tarii lor. Acesta a fost motivul principal invocat de ei, acela de a nu crea panica. Dar au uitat sa recunoasca ca aceasta posibila stare de angoasa si perturbare sociala ar fi aparut ca rezultat direct al minciunii si manipularii realizata deliberat de-a lungul secolelor de catre francmasonerie. S-a primit si o interventie speciala a Papei care indemna la o mare cumpatare inainte de acest pas fundamental pentru omenire. Papa a transmis chiar ca va pune la dispozitia statului roman anumite documente stravechi din arhiva secreta papala care sunt de o mare importanta pentru Romania si sprijina dovezile descoperirii din munti. Dupa 24 de ore de discutii s-a ajuns la un acord final de colaborare romano-american in niste termeni precisi. Pozitia statului roman a fost aceea de amanare a dezvaluirilor, de prezentare a lor in mod gradat omenirii.
Sala Proiectiilor (sau arhiva Atlanta)
Marea Galerie se termina brusc in aula gigantica din interiorul muntelui care avea o inaltime de 30 de metri si o lungime de 100 metri. Sala Proiectiilor este delimitata de scutul energetic si are dimensiuni mai mici decat aula din munte. Avansand spre scutul energetic, portiunea de scut din fata este delimitata ca o usa si devine stravezie si apoi dispare pentru a putea intra in Sala Proiectiilor. Scutul are rolul de a proteja de diversele influente nefaste din exterior. Odata intrat in Sala, scutul redevine compact. Din interior, scutul are o culoare alb-aurie.
In partea din spate, scutul nu mai cobora pana la nivelul solului, ca in zona din fata: Sala Proiectiilor avea jumatatea din spate acoperita de zidul de roca. In acel masiv perete din piatra, inalt de circa 10-12 metri, sunt dispuse trei guri enorme de tunel: una drept in fata, iar celelalte doua – simetric, de o parte si de alta a acesteia si sunt luminate difuz, intr-o nuanta verzuie. Accesul la aceste tunele este strict interzis, prin protocolul secret care a fost semnat intre statul roman si SUA.
Mese gigantice pentru uriasi
Incepand din fata, de la intrare, Sala Proiectiilor contine un sir de mese imense din piatra, dispuse de-a lungul peretelui din dreapta, urmand curbura acestuia. Similar,
exista un alt sir de-a lungul peretelui din stanga. Nici una dintre mese nu avea o inaltime mai mica de doi metri. Pe grosimea placii de deasupra sunt taiate in relief, cu precizie, semne diferite dintr-o scriere nemaivazuta care seamana cu caracterele cuneiforme din antichitate. Scrierea contine si simboluri mai generale, cum ar fi triunghiul si cercul. Desi semnele nu sunt vopsite, ele ies in evidenta printr-o usoara radiatie fosforescenta, in culori diferite de la o masa la alta.
Sunt cate cinci mese pe fiecare parte a salii. Pe unele dintre ele exista diferite obiecte care par a fi instrumente tehnice. De la multe dintre ele coboara spre sol o multime de fire albe translucide care se aduna in cutii dreptunghiulare dintr-un material lucios, argintiu, aflate in afara mesei, direct pe sol.
Cablurile fine sunt extrem de flexibile si usoare iar in interiorul lor se observa mici impulsuri luminoase care aluneca pe toata lungimea lor.
La apropierea de oricare dintre mese, se activeaza simultan pe suprafata ei o proiectie holografica care prezinta aspecte dintr-un anumit domeniu stiintific. Imaginile tridimensionale sunt perfecte si foarte mari, cu o inaltime de aproape doi metri si jumatate. Pe suprafata dreptunghiulara a meselor din piatra slefuita exista o fanta ingusta, lunga de cateva zeci de centimetri, paralela cu latura mare a mesei din care apar proiectiile holografice. Proiectiile ruleaza singure insa in acelasi timp ele sunt interactive si depind de cel care le urmareste si atinge suprafata mesei.
Combinatii genetice
Urcand pe un trepied adus special, se poate vedea ca suprafata meselor este acoperita cu o pelicula dintr-un material sticlos, intunecat. Pelicula e impartita in mai multe patrate mari delimitate prin linii drepte, care formeaza un fel de caroiaj. La una dintre mese domeniul proiectiilor este biologia astfel ca se deruleaza imagini cu plante si animale, unele complet necunoscute. Atingand unul dintre patrate, holograma infatiseaza structura corpului uman a celui care dirijeaza proiectia. Se deruleaza imagini holografice ale diferitelor zone ale corpului care se rotesc mereu. Alte patrate arata proiectii ale altor fiinte, de pe alte corpuri ceresti. Atingand simultan doua patrate diferite se infatiseaza o analiza stiintifica complexa prezentand ADN-ul fiintelor respective si posibilitatile de compatibilitate intre ele. Pe lateral, apar linii verticale cu explicatii in ciudata scriere iar in final apare forma mutanta cea mai probabila, ca o combinatie intre cele doua informatii genetice.
Giganti adevarati
Cei care au construit intregul edificiu trebuie ca erau foarte inalti, altfel nu se pot explica dimensiunile gigantice ale tuturor obiectelor din Sala Proiectiilor.
O confirmare a existentei uriasilor pe teritoriul Romaniei o gasim in ziarul Ziarul. “Echipa de la Ziarul este insotita de cercetatorul Vasile Rudan, care a semnalat faptul ca “povestile” oamenilor din comuna Bozioru despre uriasii care au locuit pe acele meleaguri au si dovada concreta: o necropola cu schelete de uriasi. Aceasta a fost descoperita intamplator, in urma cu peste 20 de ani, cand s-a hotarat ca in Scaieni sa se planteze o livada de meri. Sapand pe o colina, satenii au descoperit schelete uriase, masurand in jur de 2,40 metri, chiar mai mult. Dragoi Ilie, unul dintre cei care au lucrat atunci la livada de meri, ne duce la fata locului. Pana la “culmea” unde fusesera plantati pomii, coboram in panta abrupta, pe o ulita inecata de noroi.
O data ajunsi, nea Ilie ne arata intreaga livada, care acum nu mai rodeste: “Peste tot sunt mormintele uriasilor. Faceam gropi, sa plantam puietii, cand dau de o capatana de om, mare cat un dovleac de prasila. Nici ca mai vazusem asa ceva. Ne uitam toti cruciti. Sap mai departe si dau si de niste oase de la picioare, cat aracii de vie. O namila de om fusese raposatu”.
Exista multe legende care amintesc despre vremurile cand pe Pamant traiau uriasi. Mitologiile sumeriana, egipteana, hitita, greaca au un intreg “capitol” despre razboaiele purtate de zeii cei batrani cu generatia titanica, fiinte de dimensiuni gigantice, zamislite de zei. Pe atunci, spun legendele, pe Pamant traiau doar zeii. Gigantii aveau si alte defecte in afara de statura colosala. Aveau mai multe brate, capete sau fete, adesea doar un ochi in frunte, din care cauza erau numiti ciclopi, si erau cam tantalai. Buni de munca grea, dar sa nu te fi aflat in calea lor cand se suparau. Aruncau cu stanci colosale de se cutremura pamantul. Fiii “normali” ai zeilor s-au folosit de giganti pentru a acapara puterea si a-i detrona pe zeii batrani. Fotografia alaturata infatiseaza un schelet uman urias gasit de americani in Irak. Lucrurile incep sa se lege …).
vineri, 12 februarie 2010
Fabrizio de Andrè
Artistul s-a născut în Genova în 1940 şi a făcut parte dintr-o familie de înaltă clasă, împreună cu care s-a refugiat in Piemont, in timpul războiului, tatăl său fiind un cunoscut militant în rândul mişcării anti-fasciste. Revine în Genova unde îşi va face toată formarea şcolară, inclusiv Universitatea de Drept, pe care însă nu o termină. Este pasionat de muzică de timpuriu şi studiază vioara, chitara şi cântă jazz împreună cu diferite trupe locale.
În 1958 înregistrează primul disc Nuvolle Barocche (Norii din Baroc) urmând apoi un număr important de 25 de alte albume.
Lumea versurilor lui de Andre este impresionantă şi se axează în deosebi pe surprinderea poveştii oamenilor sau a vieţii din sfera mizeră, mai puţin plăcută şi cunoscută tuturor. Astfel ascultăm despre lumea prostituatelor de pe străzile întunecate ale oraşelor italiene, mafia şi capii lor, închisori, închişi, damnaţi, asasini, pescari, comerţul de pe malul mării, războaie şi moartea oamenilor nevinovaţi, conducători etc…
Avându-şi rădăcinile în Genova, unul dintre albume (Creuza de ma ) îl dedică acelei lumi aparte, a comerţului maritim, al pescarilor morţi pe mare, al gălăgiei de pe străzile înguste ce duc la valurile mării, desigur cântat în întregime în dialectul genovez şi acompaniat de instrumente specifice zonei în care cultura italiana, cea greacă şi cea turcească par să creeze o simbioză perfectă.
Un alt moment de răscruce din viaţa lui este anul 1979 când împreună cu soţia lui este răpit de o bandă de vânători de recompense din Sardinia şi sunt închişi timp de câteva luni într-o zonă muntoasă şi inaccesibilă din Supramonte. După ce vor fi eliberaţi, de Andre va compune cântecele şi versurile pentru albumul inspirat de experienţa din Supramonte, dedicat “gardienilor” săi, considerându-i de fapt adevăraţii prizonieri ai acestei răpiri.
A murit în 1999 la Milano, fiind rapus de cancer la plamani.
În 1958 înregistrează primul disc Nuvolle Barocche (Norii din Baroc) urmând apoi un număr important de 25 de alte albume.
Lumea versurilor lui de Andre este impresionantă şi se axează în deosebi pe surprinderea poveştii oamenilor sau a vieţii din sfera mizeră, mai puţin plăcută şi cunoscută tuturor. Astfel ascultăm despre lumea prostituatelor de pe străzile întunecate ale oraşelor italiene, mafia şi capii lor, închisori, închişi, damnaţi, asasini, pescari, comerţul de pe malul mării, războaie şi moartea oamenilor nevinovaţi, conducători etc…
Avându-şi rădăcinile în Genova, unul dintre albume (Creuza de ma ) îl dedică acelei lumi aparte, a comerţului maritim, al pescarilor morţi pe mare, al gălăgiei de pe străzile înguste ce duc la valurile mării, desigur cântat în întregime în dialectul genovez şi acompaniat de instrumente specifice zonei în care cultura italiana, cea greacă şi cea turcească par să creeze o simbioză perfectă.
Un alt moment de răscruce din viaţa lui este anul 1979 când împreună cu soţia lui este răpit de o bandă de vânători de recompense din Sardinia şi sunt închişi timp de câteva luni într-o zonă muntoasă şi inaccesibilă din Supramonte. După ce vor fi eliberaţi, de Andre va compune cântecele şi versurile pentru albumul inspirat de experienţa din Supramonte, dedicat “gardienilor” săi, considerându-i de fapt adevăraţii prizonieri ai acestei răpiri.
A murit în 1999 la Milano, fiind rapus de cancer la plamani.
joi, 11 februarie 2010
Vreau primavara!
Offf... cat de tare m-am saturat de iarna asta....parca nu se mai termina...timpul asta inchis, mohorat, nu ai chef de nimic...te intristeaza. Astept cu nerabdare primavara....sa ma trezeasca pasarelele care imi canta la geam, sa fie iar verde totul, caldura.
Vreau sa am energie....sa ma plimb....sa fie soare.
Vreau sa am energie....sa ma plimb....sa fie soare.
miercuri, 10 februarie 2010
Fursecuri bune bune
Am gasit o reteta foarte simpla si foarte buna de fursecuri cu scortisoara. Eu sunt un mare fan al prajiturilor cu scortisoara si am incercat si eu reteta. Nu arata ele foarte estetic...dar sunt foarte bune (si ieftine).
Ingrediente:
200 g unt
200 g faina
100 g zahar
3 oua
1 lingurita scortisoara macinata
Cum se prepara:
Se bat cu telul ouale si zaharul, apoi se adauga untul inmuiat, putin cate putin, continuand amestecarea cu o lingura de lemn. Se adauga scortisoara si faina, se amesteca bine pana se omogenizeaza perfect.
Aluatul pregatit se pune cu lingura, sub forma de gramajoare, intr-o tava pudrata cu faina (eu am folosit hartie de copt) si se coace 25 min., la foc potrivit.
Sper sa va placa.
Pofta buna!
Ingrediente:
200 g unt
200 g faina
100 g zahar
3 oua
1 lingurita scortisoara macinata
Cum se prepara:
Se bat cu telul ouale si zaharul, apoi se adauga untul inmuiat, putin cate putin, continuand amestecarea cu o lingura de lemn. Se adauga scortisoara si faina, se amesteca bine pana se omogenizeaza perfect.
Aluatul pregatit se pune cu lingura, sub forma de gramajoare, intr-o tava pudrata cu faina (eu am folosit hartie de copt) si se coace 25 min., la foc potrivit.
Sper sa va placa.
Pofta buna!
marți, 9 februarie 2010
Gata cu gripa porcina!
Cel putin pentru moment...dupa cum spune Adrian Streinu-Cercel: "In mod normal sunt patru valuri de imbolnaviri. Tocmai a trecut cel de-al doilea. Este o perioada de acalmie. Gripa porcina a luat pauza pentru o perioada. Ne asteptam ca in vara sa fie un nou val de imbolnaviri. E important ca oamenii sa se vaccineze", a declarat , secretarul de stat in Ministerul Sanatatii, pentru Adevarul.
Eu nu cred in gripa porcina, la fel cum nu am crezut nici in cea aviara. Este doar un alt mod de manipulare si un alt mod de imbogatire.
Eu nu cred in gripa porcina, la fel cum nu am crezut nici in cea aviara. Este doar un alt mod de manipulare si un alt mod de imbogatire.
luni, 8 februarie 2010
vineri, 5 februarie 2010
Opriti Timpul!
Ce bine ar fi daca am avea posibilitatea sa oprim timpul sau macar sa il putem da inapoi.
De mult ori stau si ma gandesc ce as schimba in viata mea daca as avea posibilitatea sa dau timpul inapoi....si imi dau seama ca nu as schimba nimic. Nu am nici un regret, pentru ca mi se pare ca tot ce s-a intamplat a fost cu un scop. Dar as vrea sa il pot opri macar putin in momentele in care sunt fericita.
De mult ori stau si ma gandesc ce as schimba in viata mea daca as avea posibilitatea sa dau timpul inapoi....si imi dau seama ca nu as schimba nimic. Nu am nici un regret, pentru ca mi se pare ca tot ce s-a intamplat a fost cu un scop. Dar as vrea sa il pot opri macar putin in momentele in care sunt fericita.
joi, 4 februarie 2010
The Future
There'll be the breaking of the ancient
western code
Your private life will suddenly explode
There'll be phantoms
There'll be fires on the road
and a white man dancing
You'll see a woman
hanging upside down
her features covered by her fallen gown
and all the lousy little poets
coming round
tryin' to sound like Charlie Manson
and the white man dancin'.
western code
Your private life will suddenly explode
There'll be phantoms
There'll be fires on the road
and a white man dancing
You'll see a woman
hanging upside down
her features covered by her fallen gown
and all the lousy little poets
coming round
tryin' to sound like Charlie Manson
and the white man dancin'.
marți, 2 februarie 2010
Un loc si pentru mine
M-am saturat...de politica,de preturi mari, de platit chirii, sa nu am bani, sa nu pot face ce imi doresc, de lumea rea, de manelisti si cocalari....intr-un cuvant de Romania.
Si totusi....unde sa ma duc?
De multe ori stau si ma gandesc...as vrea sa plec..departe...sa ma iau si sa plec...dar de fiecare data nu stiu unde...Unde e mai bine?
Si totusi....unde sa ma duc?
De multe ori stau si ma gandesc...as vrea sa plec..departe...sa ma iau si sa plec...dar de fiecare data nu stiu unde...Unde e mai bine?
luni, 1 februarie 2010
Legenda Uriesilor
Legenda Vârfului Toaca
Se spune că pe muntele Ceahlău ar fi trăit cândva un neam de uriaşi, popor de oameni grozav de înalţi şi de tari. Şi-au adus cu dânşii nişte vite, un soi de bouri, cu coarne scurte, şi-i păşunau toată vara pe plaiurile muntelui, până da omătul. Atunci coborau oamenii cu vitele lor, către apus şi miază-zi, spre Valea Jitanului, care de atunci şi până acum aşa îi spune.
Dar într-o iarnă, a dat în ei o molimă de s-au prăpădit bătrâni şi tineri şi bouri. Ar mai fi scăpat doi, o fată şi un băiat. Aceştia, luând puţinii bouri ce erau feriţi de crunta boală, s-au urcat sus în plaiul muntelui. Şi numai ce le-a trecut prin gând celor doi tineri: să ridice acolo sus fiecare câte un turn, doar i-o vedea şi oamenii dinspre soare răsare. Şi aşa au tot cărat lespezi şi stânci; băiatul a ridicat un turn mai mare şi mai lat, iar fata unul mai mic, după puterile ei. Oamenii din văi priveau miraţi cum se ridică zi de zi aceste piscuri prea măreţe. Numai că în ziua în care îşi schimbă codrul faţa verde, ziua de Probajini, numai ce trăsni în pereţii muntelui, nori de zloată şi de gheaţă s-au prăbuşit curmând orice viaţă pe tot cuprinsul muntelui. Şi peste ceasuri, când mândrul soare şi vânturile limpeziră hăul, cu-n stânjen se săltase Ceahlăul...
După ce s-au scurs puhoaiele, oamenii din vale nemaivăzând pe cei doi tineri uriaşi şi nici o mişcare în munte, s-au urcat pe culme şi i-au căutat. Într-un târziu au dat de ei turtiţi sub greutatea gheţii. Le-au zidit mormânt de piatră, acolo unde-i aflară. În anul celălalt au venit iar oamenii, tot de Probajini, şi au adus o toacă pe care au înţepenit-o acolo sus, pe vârful cel mai înalt. Şi de atunci, în fiecare an, de ziua aceea, poporul de prin văi şi lunci, bărbaţi, femei şi copii, fac o slujbă în sobor, cinstind mormântul acelor uriaşi.
Şi iaca aşa, de atunci, turnului mai mare îi zice Toaca, iar celuilalt îi spune Panaghia. De sub Toaca, printre turnuri în jos, acolo unde lumina-i fără spor, îi jgheabul ista fioros de-i spunem noi Jgheabul Urieşilor...(sursa ceahlau.neamt.ro)
duminică, 31 ianuarie 2010
Cui i-e dor de o poveste?
SCUFITA ROSIE
- fratii Grimm
A fost odata o fetita zglobie si dragalasa, pe care o iubea
oricine de cum o vedea. Dar mai draga decat oricui ii era bunicii, care
nu stia ce daruri sa-i mai faca. Odata bunica ii darui o scufita rosie,
si pentru ca-i sedea tare bine fetitei si nici nu mai voia sa poarte
altceva pe cap, maica-sa ii zise:
- Scufita Rosie, ia baga-n cosulet bucata asta de cozonac si
sticla asta de vin si du-le bunicii, ca e bolnava si slabita si
bunatatile astea o sa-i ajute sa-si mai vina in puteri. Da' vezi de
pleaca mai inainte de a se lasa zapuseala si cauta sa mergi frumos si
sa nu te abati din drum; altfel cine stie, de alergi, ai putea sa cazi
si sa spargi sticla, si atunci bunicuta cu ce o sa se mai aleaga ? Iar
cand o sa fii sa intri in casa, nu uita sa-i dai bunicii "buna
dimineata" si vezi sa nu inceapa a-ti umbla ochii prin toate ungherele
!...
- Asa am sa fac! ii fagadui Scufita Rosie si-i dadu mana la
plecare.
Bunica locuia in padure, cam la vreo jumatate de ceas de partare
de sat. Si de cum intra Scufita Rosie in raristea codrului, numai ce-i
iesi lupul inainte. Dar Scufita Rosie nu stia ce lighioana rea e lupul
si nu se temu de fel cand il vazu.
- Buna ziua, Scufita Rosie ! ii zise el.
- Multumesc frumos, lupule.
- Incotro asa de dimineata, Scufita Rosie ?
- Ia, pana la bunicuta !
- Si ce duci acolo, sub sort ?
- Cozonac si vin. Mamam a facut ieri cozonacsi-i duc nitelus si
bunicii, care-i bolnava si slabita, sa manance si ea, ca sa-si mai vina
in puteri.
- Da' unde sade bunica-ta, Scufita Rosie ?
- Colo, in padure, la vreun sfert de ceas si mai bine de aici. Cum
ajungi sub cei trei stejari, ai si dat peste casa ei, iar ceva mai la
vale e alunisul, pe care doar il stii ! ii raspunse Scufita Rosie.
Lupul isi zise in sinea lui: "Frageda-i fetita asta ! Ce mai
imbucatura pe cinste ar fi, zau asa ! Cu mult mai gustoasa decat baba !
Da' e vorba ca trebuie sa fiu siret si sa ticluiesc in asa fel
lucrurile ca sa pun mana pe amandoua "...
Mai merse lupul o bucata de drum alaturi de Scufita Rosie si apoi
incepu sa-i spuna cu glas mieros:
- Scufita Rosie, ia te uita ce flori frumoase stralucesc in jurul
tau ! Si tu nici nu le iei in seama macar... Si mie imi pare rau ca
nici n-auzi ce dulce canta pasarelele !... Atat de serioasa pasesti pe
drum, de parca te-ai duce la scoala. Si e atat de placut sa hoinaresti
si sa zburzi prin padure; a atata veselie !...
Scufita Rosie ridica privirea si cand vazu cum jucau razele
soarelui printre crengile copacilor, cand privi mai cu luare-aminte la
florile frumoase care cresteau pretutindeni, isi spuse in sinea ei:
"Mare bucurie i-as face bunicii daca i-as duce si-un buchet de flori
proaspete ! E atat de dimineata, ca nu mi-e teama c-am sa intarzii !"
Se abatu deci din drum si o lua prin padure, ca sa culeaga flori. Rupea
de ici una, de dincolo alta, dar indata I se parea ca putin mai incolo
ii zambeste o floare si mai ochioasa; alerga intr-acolo si, tot
culegandmargarete si clopotei, se pierdea tot mai mult in adancul
codrului. In ast timp insa, lupul porni de-a dreptul spre casa bunicii
si batu la usa.
- Cine-i acolo ?
- Eu sunt, Scufita Rosie, si-ti aduc cozonac si-o sticla de vin.
Dar deschide usa bunicuta !
- Apasa pe clanta si intra ! raspunse bunica - ca eu ma simt
slabita si nu ma pot da jos din pat.
Lupul apasa pe clanta, deschise usa, se repezi glont spre patul
bunicii si, fara sa scoata o vorba, o inghiti. Se imbraca apoi in
hainele ei, isi puse pe cap scufia, se culca in pat si trase perdelele.
In vremea asta, Scufita Rosie culesese atatea flori, ca abia le
mai putea duce. Cum alerga ea de colo pana colo, deodata isi aminti de
bunica si porni degraba spre cascioara din padure. Si nu mica ii fu
mirarea cand vazu usa data de perete.
De indata ce intra in odae, o cuprinse nelinistea; totul I se
parea atat de ciudat, incat isi spuse: "Vai, Doamne, ce-o fi azi cu
mine, de mi-e asa de frica ?... Ca doar alta data ma simteam atat de
bine la bunicuta !"
Si fara sa mai astepte, striga:
- Buna dimineata !
Dar nu primi nici un raspuns.
Scufita Rosie sra apropie atunci de pat si dadu perdelele la o
parte. Bunicuta statea intinsa in pat, cu scufita trasa peste ochi si
avea o infatisare atat de ciudata, incat fetita intreba:
- Vai, bunicuta, da' de ce ai urechi atat de mari ?
- Ca sa te pot auzi mai bine.
- Vai, bunicuto, da'de ce ai ochi atat de mari ?
- Ca sa te pot vedea mai bine.
- Vai, bunicuto, da' de ce ai maini atat de mari ?
- Ca sa te pot apuca mai bine.
- Da', bunicuto, de ce ai o coscogeamite gura ?
- Ca sa te pot inghiti mai bine.
N-apuca sa sfarseasca ultimul cuvant, ca si sari jos din pat si-o
inghiti pe biata Scufita Rosie.
Dupa ce-si potoli foamea, lupul se culca din nou in pat si,
prinzandu-l somnul, adormi si incepu sa sforaie de se cutremurau
peretii.
Si se intampla ca tocmai atunci sa treaca prin fata casei un
vanator. Auzi el horaiturile si-si spuse: "Bre, da' tare mai sforaie
batrana ! Nu cumva i-o fi rau ?" Intra in casa si, cand se apropie de
pat, il vazu pe lup tolanit acolo.
- Ei dracie, nu-mi inchipuiam c-o sa te gasesc aici, ticalos
batran ! izbucni vanatorul. De cand te caut !
Isi potrivi pusca si voi sa traga, dar in clipa aceea ii trecu
prin minte: "Dar daca lupul a inghitit-o pe batrana ? Poate c-as mai
putea s-o scap !" Asa ca nu mai trase, ci, luand o foarfeca, incepu sa
taie burta lupului adormit. Abia apuca sa faca doua-trei taieturi, ca
si vazu stralucind scufita cea rosie a fetitei, si cand mai facu o
taietura, fetita sari afara si striga:
- Vai ce spaima am tras ! Ce intuneric era in burta lupului !
Dupa aceea au scos-o afara si pe bunica. Era inca in viata, dar
abia mai rasufla. Scufita Rosie aduna in graba niste pietroaie si
tustrei umplura cu ele burta lupului.
Cand se trezi, lupul voi s-o ia la sanatoasa, dar pietroaiele
atarnau atat de greu, ca dihania se prabusi la pamant si dadu ortu'
popii.
Cei trei nu-si mai incapeau in piele de bucurie. Bunicuta manca
cozonacul si bau vinul pe care-l adusese fetita si pe data se
inzdraveni. Iar Scufita Rosie gandi in sinea ei, parca mustrandu-se:
"De-acu' inainte n-o sa ma mai abat niciodata din drum cand oi merge
singura prin padure, ci o sa ascult de povetele mamei !"
- fratii Grimm
A fost odata o fetita zglobie si dragalasa, pe care o iubea
oricine de cum o vedea. Dar mai draga decat oricui ii era bunicii, care
nu stia ce daruri sa-i mai faca. Odata bunica ii darui o scufita rosie,
si pentru ca-i sedea tare bine fetitei si nici nu mai voia sa poarte
altceva pe cap, maica-sa ii zise:
- Scufita Rosie, ia baga-n cosulet bucata asta de cozonac si
sticla asta de vin si du-le bunicii, ca e bolnava si slabita si
bunatatile astea o sa-i ajute sa-si mai vina in puteri. Da' vezi de
pleaca mai inainte de a se lasa zapuseala si cauta sa mergi frumos si
sa nu te abati din drum; altfel cine stie, de alergi, ai putea sa cazi
si sa spargi sticla, si atunci bunicuta cu ce o sa se mai aleaga ? Iar
cand o sa fii sa intri in casa, nu uita sa-i dai bunicii "buna
dimineata" si vezi sa nu inceapa a-ti umbla ochii prin toate ungherele
!...
- Asa am sa fac! ii fagadui Scufita Rosie si-i dadu mana la
plecare.
Bunica locuia in padure, cam la vreo jumatate de ceas de partare
de sat. Si de cum intra Scufita Rosie in raristea codrului, numai ce-i
iesi lupul inainte. Dar Scufita Rosie nu stia ce lighioana rea e lupul
si nu se temu de fel cand il vazu.
- Buna ziua, Scufita Rosie ! ii zise el.
- Multumesc frumos, lupule.
- Incotro asa de dimineata, Scufita Rosie ?
- Ia, pana la bunicuta !
- Si ce duci acolo, sub sort ?
- Cozonac si vin. Mamam a facut ieri cozonacsi-i duc nitelus si
bunicii, care-i bolnava si slabita, sa manance si ea, ca sa-si mai vina
in puteri.
- Da' unde sade bunica-ta, Scufita Rosie ?
- Colo, in padure, la vreun sfert de ceas si mai bine de aici. Cum
ajungi sub cei trei stejari, ai si dat peste casa ei, iar ceva mai la
vale e alunisul, pe care doar il stii ! ii raspunse Scufita Rosie.
Lupul isi zise in sinea lui: "Frageda-i fetita asta ! Ce mai
imbucatura pe cinste ar fi, zau asa ! Cu mult mai gustoasa decat baba !
Da' e vorba ca trebuie sa fiu siret si sa ticluiesc in asa fel
lucrurile ca sa pun mana pe amandoua "...
Mai merse lupul o bucata de drum alaturi de Scufita Rosie si apoi
incepu sa-i spuna cu glas mieros:
- Scufita Rosie, ia te uita ce flori frumoase stralucesc in jurul
tau ! Si tu nici nu le iei in seama macar... Si mie imi pare rau ca
nici n-auzi ce dulce canta pasarelele !... Atat de serioasa pasesti pe
drum, de parca te-ai duce la scoala. Si e atat de placut sa hoinaresti
si sa zburzi prin padure; a atata veselie !...
Scufita Rosie ridica privirea si cand vazu cum jucau razele
soarelui printre crengile copacilor, cand privi mai cu luare-aminte la
florile frumoase care cresteau pretutindeni, isi spuse in sinea ei:
"Mare bucurie i-as face bunicii daca i-as duce si-un buchet de flori
proaspete ! E atat de dimineata, ca nu mi-e teama c-am sa intarzii !"
Se abatu deci din drum si o lua prin padure, ca sa culeaga flori. Rupea
de ici una, de dincolo alta, dar indata I se parea ca putin mai incolo
ii zambeste o floare si mai ochioasa; alerga intr-acolo si, tot
culegandmargarete si clopotei, se pierdea tot mai mult in adancul
codrului. In ast timp insa, lupul porni de-a dreptul spre casa bunicii
si batu la usa.
- Cine-i acolo ?
- Eu sunt, Scufita Rosie, si-ti aduc cozonac si-o sticla de vin.
Dar deschide usa bunicuta !
- Apasa pe clanta si intra ! raspunse bunica - ca eu ma simt
slabita si nu ma pot da jos din pat.
Lupul apasa pe clanta, deschise usa, se repezi glont spre patul
bunicii si, fara sa scoata o vorba, o inghiti. Se imbraca apoi in
hainele ei, isi puse pe cap scufia, se culca in pat si trase perdelele.
In vremea asta, Scufita Rosie culesese atatea flori, ca abia le
mai putea duce. Cum alerga ea de colo pana colo, deodata isi aminti de
bunica si porni degraba spre cascioara din padure. Si nu mica ii fu
mirarea cand vazu usa data de perete.
De indata ce intra in odae, o cuprinse nelinistea; totul I se
parea atat de ciudat, incat isi spuse: "Vai, Doamne, ce-o fi azi cu
mine, de mi-e asa de frica ?... Ca doar alta data ma simteam atat de
bine la bunicuta !"
Si fara sa mai astepte, striga:
- Buna dimineata !
Dar nu primi nici un raspuns.
Scufita Rosie sra apropie atunci de pat si dadu perdelele la o
parte. Bunicuta statea intinsa in pat, cu scufita trasa peste ochi si
avea o infatisare atat de ciudata, incat fetita intreba:
- Vai, bunicuta, da' de ce ai urechi atat de mari ?
- Ca sa te pot auzi mai bine.
- Vai, bunicuto, da'de ce ai ochi atat de mari ?
- Ca sa te pot vedea mai bine.
- Vai, bunicuto, da' de ce ai maini atat de mari ?
- Ca sa te pot apuca mai bine.
- Da', bunicuto, de ce ai o coscogeamite gura ?
- Ca sa te pot inghiti mai bine.
N-apuca sa sfarseasca ultimul cuvant, ca si sari jos din pat si-o
inghiti pe biata Scufita Rosie.
Dupa ce-si potoli foamea, lupul se culca din nou in pat si,
prinzandu-l somnul, adormi si incepu sa sforaie de se cutremurau
peretii.
Si se intampla ca tocmai atunci sa treaca prin fata casei un
vanator. Auzi el horaiturile si-si spuse: "Bre, da' tare mai sforaie
batrana ! Nu cumva i-o fi rau ?" Intra in casa si, cand se apropie de
pat, il vazu pe lup tolanit acolo.
- Ei dracie, nu-mi inchipuiam c-o sa te gasesc aici, ticalos
batran ! izbucni vanatorul. De cand te caut !
Isi potrivi pusca si voi sa traga, dar in clipa aceea ii trecu
prin minte: "Dar daca lupul a inghitit-o pe batrana ? Poate c-as mai
putea s-o scap !" Asa ca nu mai trase, ci, luand o foarfeca, incepu sa
taie burta lupului adormit. Abia apuca sa faca doua-trei taieturi, ca
si vazu stralucind scufita cea rosie a fetitei, si cand mai facu o
taietura, fetita sari afara si striga:
- Vai ce spaima am tras ! Ce intuneric era in burta lupului !
Dupa aceea au scos-o afara si pe bunica. Era inca in viata, dar
abia mai rasufla. Scufita Rosie aduna in graba niste pietroaie si
tustrei umplura cu ele burta lupului.
Cand se trezi, lupul voi s-o ia la sanatoasa, dar pietroaiele
atarnau atat de greu, ca dihania se prabusi la pamant si dadu ortu'
popii.
Cei trei nu-si mai incapeau in piele de bucurie. Bunicuta manca
cozonacul si bau vinul pe care-l adusese fetita si pe data se
inzdraveni. Iar Scufita Rosie gandi in sinea ei, parca mustrandu-se:
"De-acu' inainte n-o sa ma mai abat niciodata din drum cand oi merge
singura prin padure, ci o sa ascult de povetele mamei !"
joi, 28 ianuarie 2010
Când iubirea vă face semn...
„Când iubirea copleşitoare vă face
semn, urmaţi-i îndemnul,
Chiar dacă drumurile ei sunt aparent
grele şi prăpăstioase,
Şi când vraja ei paradisiacă vă
Cuprinde cu aripile ei angelice,
Supuneţi-vă misterului ei,
Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-i
v-ar putea răni.
....
Fiindcă precum iubirea vă încunună,
adeseori tot ea trebuie să vă şi crucifice,
Precum vă face să creşteţi mai repede
Şi îmbătaţi de fericire,
Tot ea trebuie să vă reteze uscăciunile
Şi să vă distrugă cât mai repede
Răutăţile şi egoismul."
(Fragment din Kahlil Gibran, „Profetul”)
semn, urmaţi-i îndemnul,
Chiar dacă drumurile ei sunt aparent
grele şi prăpăstioase,
Şi când vraja ei paradisiacă vă
Cuprinde cu aripile ei angelice,
Supuneţi-vă misterului ei,
Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-i
v-ar putea răni.
....
Fiindcă precum iubirea vă încunună,
adeseori tot ea trebuie să vă şi crucifice,
Precum vă face să creşteţi mai repede
Şi îmbătaţi de fericire,
Tot ea trebuie să vă reteze uscăciunile
Şi să vă distrugă cât mai repede
Răutăţile şi egoismul."
(Fragment din Kahlil Gibran, „Profetul”)
Cugir=Singidava
Aşezat într-o regiune propice apariţiei şi dezvoltării aşezărilor umane, oraşul Cugir se găseşte în extrema sud-vestică a judeţului Alba, la o distanţă de 40 km de reşedinţa de judeţ Alba Iulia (Apulum). Oraşul este străjuit pe trei părţi de dealuri piemontane, devenite emblematice pentru localnici, precum Dealul Cetăţii, Dealul Drăgana, Piatra Pleşii.
Desigur, relieful zonei a influenţat, în bună măsură, atât habitatul cât şi ocupaţiile omului aşezat pe aceste locuri, încă din cele mai îndepărtate epoci ale istoriei. Astfel, geograful alexandrin Ptolomeu, în "Îndreptarul geografic", situează SINGIDAVA la 48 gr. longitudine şi 46 gr. 20' latitudine între Ziridava (Pecica) şi Apulum (Alba Iulia). Coordonatele pentru Apulum fiind 49 gr. 15' longitudine şi 46 gr. 40' latitudine, rezultă că Singidava corespunde cu aşezarea dacică de la Cugir.
De altfel, dava dacică de la Cugir se găseşte în imediata apropiere a complexului de cetăţi dacice ce avea în centru Grădiştea de Munte, până la care, în linie dreaptă, sunt doar aproximativ 30 km.
La prima vedere, denumirea nu se justifică. Pe platoul superior al dealului „Cetăţii"' (situat la 495 m altitudine şi la peste 100 m faţă de valea pe care se află actualul oraş) nu se văd urmele vreunei fortificaţii. Şi, totuşi, din moşi-strămoşi dealul s-a numit „Cetate", fn decursul vremurilor, aici s-au făcut cîteva descoperiri întîmplătoare, ce trădau existenţa unei aşezări antice. Astfel, în 1868 s-a găsit un tezaur de monede dacice de argint, conţinînd peste 2000 piese, dintre care unele au ajuns la Viena, altele la Budapesta, restul intrînd în colecţii publice sau private de la Sebeş şi Sibiu. Unor specialişti de mai tîrziu, totalul de 2 000 le-a părut neverosimil, rezultînd — şi-au spus ei — dintr-o greşeală. De aceea, tezaurului de la Cugir i s-au atribuit, după „corectarea erorii", numai 200 monede.
Că nu a fost o greşeală vine însă să ne-o arate un alt tezaur monetar, găsit tn primăvara anului 1955, pe drumul ce urcă pe versantul de vest spre „Cetate". Roţile unui car au scos la iveală monede răspîndite pe distanţă de aproximativ doi metri. După cum ne-a relatat Ovidiu Bodea, unul dintre cei trei copii care au descoperit comoara, fiecare şi-a umplut pălăria cu bani. A doua zi, în acelaşi loc, şi-au umplut buzunarele încă 11 copii. Din tezaurul împrăştiat astfel, doar nouă monede au ajuns în muzeul din Deva, iar cinci le-am achiziţionat ulterior.
Cel de-al doilea tezaur era compus din tetradrahme emise în provincia romană Macedonia Prima, precum şi din imitaţii ale unor monede macedonene mai vechi. După cum se ştie, în urma luptei de la Pydna, din 168 î.e.n., Macedonia a fost cucerită de romani şi împărţită în patru subdiviziuni administrative cu o oarecare autonomie şi avînd dreptul de a bate monedă. Cea mai importantă dintre ele a fost Macedonia Prima, cu capitala la Amphipolis. În 148 î.e.n., romanii au anexat definitiv Macedonia, transformînd-o în provincie romană. Monedele Macedoniei Prima au circulat în Dacia din a doua jumătate a secolului II î.e.n. pînă la începutul veacului următor, aşa cum dovedesc cele peste 50 localităţi din Transilvania şi Muntenia unde s-au descoperit asemenea monede.
Abia primele săpături din anul 1977 au oferit certitudini de un enorm interes, prin descoperirea necropolei cetăţii dacice. Primii locuitori ai dealului "Cetate", ale căror urme de locuire s-au descoperit numai pe pante, au fost purtătorii culturii Sighişoara-Wietenberg din perioada mijlocie şi târzie a epocii bronzului (sec. XVII-XIII i.e.n.). Tot în zona pantelor s-au găsit vestigii dacice de locuire de la sfârşitul primei epoci a fierului (sec. V-VI i.e.n.), ceea ce dovedeşte că amenajarea platoului şi a teraselor s-a făcut mai târziu, adică în secolele III-II i.e.n., când la marginea platoului superior a fost înălţat un puternic val de apărare durat din pământ şi piatră. În faza de apogeu a civilizaţiei dacice, începând de la sfârşitul secolului al II-lea, s-a definitivat amenajarea platoului superior şi a teraselor, iar vechiul val de apărare a fost înlocuit cu unul nou, mult mai puternic, întărit cu un masiv zid de piatră făcut din enormi bolovani de râu uniţi cu pământ, zid pentru amplasarea căruia s-a săpat în stâncă un pat de peste 3 metri, consolidarea făcându-se prin puternici contraforţi din stânca păstrată.
În spatele noului val de pământ şi a zidurilor de piatră, pe platoul superior, au fost descoperite numeroase locuinţe aparţinând diferitelor perioade; s-a găsit un abundent material arheologic alcătuit din ceramică, podoabe, unelte etc. Ceramica, reprezentată printr-o gamă largă de forme şi ornamente, contribuie în mod esenţial la îmbogăţirea cunoştinţelor actuale cu privire la repertoriul ceramicii geto-dacice. Este prezentă ceramica lucrată cu mâna, de lux sau comună, cât şi cea confecţionată cu roata. La produsele autohtone trebuie adăugate vase greceşti (elenistice) şi romane, precum şi podoabele de factură celtică, cum sunt brăţările de sticlă colorată sau pintenii de fier. Toate aceste mărfuri de import dovedesc, pe lângă multiplele legături comerciale întreţinute de societatea daco-getică pentru care ne stau mărturie şi monedele străine ce făceau parte din cele două tezaure, faptul că ne găsim în faţa unui centru economic de seamă. O vatră de foc, pe suprafaţa căreia s-a găsit o pilă mare de fier şi zgura de fier descoperită în cadrul unui alt edificiu pledează pentru stadiul de civilizaţie al metalurgiei fierului.
(sursa enciclopedia-dacica.ro, dacoromania5.go.ro)
Desigur, relieful zonei a influenţat, în bună măsură, atât habitatul cât şi ocupaţiile omului aşezat pe aceste locuri, încă din cele mai îndepărtate epoci ale istoriei. Astfel, geograful alexandrin Ptolomeu, în "Îndreptarul geografic", situează SINGIDAVA la 48 gr. longitudine şi 46 gr. 20' latitudine între Ziridava (Pecica) şi Apulum (Alba Iulia). Coordonatele pentru Apulum fiind 49 gr. 15' longitudine şi 46 gr. 40' latitudine, rezultă că Singidava corespunde cu aşezarea dacică de la Cugir.
De altfel, dava dacică de la Cugir se găseşte în imediata apropiere a complexului de cetăţi dacice ce avea în centru Grădiştea de Munte, până la care, în linie dreaptă, sunt doar aproximativ 30 km.
La prima vedere, denumirea nu se justifică. Pe platoul superior al dealului „Cetăţii"' (situat la 495 m altitudine şi la peste 100 m faţă de valea pe care se află actualul oraş) nu se văd urmele vreunei fortificaţii. Şi, totuşi, din moşi-strămoşi dealul s-a numit „Cetate", fn decursul vremurilor, aici s-au făcut cîteva descoperiri întîmplătoare, ce trădau existenţa unei aşezări antice. Astfel, în 1868 s-a găsit un tezaur de monede dacice de argint, conţinînd peste 2000 piese, dintre care unele au ajuns la Viena, altele la Budapesta, restul intrînd în colecţii publice sau private de la Sebeş şi Sibiu. Unor specialişti de mai tîrziu, totalul de 2 000 le-a părut neverosimil, rezultînd — şi-au spus ei — dintr-o greşeală. De aceea, tezaurului de la Cugir i s-au atribuit, după „corectarea erorii", numai 200 monede.
Că nu a fost o greşeală vine însă să ne-o arate un alt tezaur monetar, găsit tn primăvara anului 1955, pe drumul ce urcă pe versantul de vest spre „Cetate". Roţile unui car au scos la iveală monede răspîndite pe distanţă de aproximativ doi metri. După cum ne-a relatat Ovidiu Bodea, unul dintre cei trei copii care au descoperit comoara, fiecare şi-a umplut pălăria cu bani. A doua zi, în acelaşi loc, şi-au umplut buzunarele încă 11 copii. Din tezaurul împrăştiat astfel, doar nouă monede au ajuns în muzeul din Deva, iar cinci le-am achiziţionat ulterior.
Cel de-al doilea tezaur era compus din tetradrahme emise în provincia romană Macedonia Prima, precum şi din imitaţii ale unor monede macedonene mai vechi. După cum se ştie, în urma luptei de la Pydna, din 168 î.e.n., Macedonia a fost cucerită de romani şi împărţită în patru subdiviziuni administrative cu o oarecare autonomie şi avînd dreptul de a bate monedă. Cea mai importantă dintre ele a fost Macedonia Prima, cu capitala la Amphipolis. În 148 î.e.n., romanii au anexat definitiv Macedonia, transformînd-o în provincie romană. Monedele Macedoniei Prima au circulat în Dacia din a doua jumătate a secolului II î.e.n. pînă la începutul veacului următor, aşa cum dovedesc cele peste 50 localităţi din Transilvania şi Muntenia unde s-au descoperit asemenea monede.
Abia primele săpături din anul 1977 au oferit certitudini de un enorm interes, prin descoperirea necropolei cetăţii dacice. Primii locuitori ai dealului "Cetate", ale căror urme de locuire s-au descoperit numai pe pante, au fost purtătorii culturii Sighişoara-Wietenberg din perioada mijlocie şi târzie a epocii bronzului (sec. XVII-XIII i.e.n.). Tot în zona pantelor s-au găsit vestigii dacice de locuire de la sfârşitul primei epoci a fierului (sec. V-VI i.e.n.), ceea ce dovedeşte că amenajarea platoului şi a teraselor s-a făcut mai târziu, adică în secolele III-II i.e.n., când la marginea platoului superior a fost înălţat un puternic val de apărare durat din pământ şi piatră. În faza de apogeu a civilizaţiei dacice, începând de la sfârşitul secolului al II-lea, s-a definitivat amenajarea platoului superior şi a teraselor, iar vechiul val de apărare a fost înlocuit cu unul nou, mult mai puternic, întărit cu un masiv zid de piatră făcut din enormi bolovani de râu uniţi cu pământ, zid pentru amplasarea căruia s-a săpat în stâncă un pat de peste 3 metri, consolidarea făcându-se prin puternici contraforţi din stânca păstrată.
În spatele noului val de pământ şi a zidurilor de piatră, pe platoul superior, au fost descoperite numeroase locuinţe aparţinând diferitelor perioade; s-a găsit un abundent material arheologic alcătuit din ceramică, podoabe, unelte etc. Ceramica, reprezentată printr-o gamă largă de forme şi ornamente, contribuie în mod esenţial la îmbogăţirea cunoştinţelor actuale cu privire la repertoriul ceramicii geto-dacice. Este prezentă ceramica lucrată cu mâna, de lux sau comună, cât şi cea confecţionată cu roata. La produsele autohtone trebuie adăugate vase greceşti (elenistice) şi romane, precum şi podoabele de factură celtică, cum sunt brăţările de sticlă colorată sau pintenii de fier. Toate aceste mărfuri de import dovedesc, pe lângă multiplele legături comerciale întreţinute de societatea daco-getică pentru care ne stau mărturie şi monedele străine ce făceau parte din cele două tezaure, faptul că ne găsim în faţa unui centru economic de seamă. O vatră de foc, pe suprafaţa căreia s-a găsit o pilă mare de fier şi zgura de fier descoperită în cadrul unui alt edificiu pledează pentru stadiul de civilizaţie al metalurgiei fierului.
Cel mai spectaculos s-a dovedit a fi inventarul aşa numitului "mormânt princiar", ce a aparţinut unui tarabostes local, cu vârsta în jurul a 35 de ani, probabil conducătorul unui trib din zona văii Cugirului. Războinicul a fost incinerat într-un car de paradă cu patru roţi, alături de care s-au găsit resturile incinerate a trei cai, dar şi numeroase obiecte realizate din fier, bronz, argint şi aur. S-a putut reconstitui, pe baza pieselor găsite, echipamentul de luptă al războinicului, format dintr-un coif de fier, cămaşa de zale din fier, închisă cu butoni din argint suflaţi cu aur. Armamentul era completat cu un scut din lemn placat cu piele, un vârf de lance, o sica, armă specifică dacilor, o sabie dreaptă de tip celtic, garnitura unui arc, alături de piese de vestimentaţie, între care un placaj de aur lucrat în tehnica au repoussé, terminat cu o reprezentare în stil animalier. Peste resturile incinerate au fost depuse un vas de bronz (situla) de provenienţă romană şi o fructieră dacică de mari dimensiuni.
Mormântul se datează într-o perioadă anterioară Regatului lui Burebista, la începutul sec. I i.e.n. În aceeaşi necropolă a fost cercetat şi un al doilea "mormânt princiar", nu la fel de bogat, dar conţinând două săbii, o cămaşă de zale din fier şi obiecte de argint.
Iată deci că toponimicul Dealul Cetăţii, transmis din moşi-strămoşi, n-a fost întâmplător. Perpetuarea unui asemenea toponimic n-a putut fi făcută decât de descendenţi ai acelora care ridicaseră vechea cetate dacică, cu atât mai mult cu cât după anul 106 e.n., când cetatea a fost cucerită şi distrusă de romani, nu s-a mai constatat vreo locuire pe acest deal, iar ruinele au fost acoperite de pământ. Falnica cetate de odinioară n-a dispărut însă din amintirea urmaşilor, care au denumit dealul în continuare şi-l numesc şi astăzi "Cetate".
Întinderea mare, elementele de construcţie şi sistemul de fortificare al aşezării, bogăţia tumulilor şi varietatea materialului arheologic identifică dava de pe "Cetate" cu localitatea antică SINGIDAVA, menţionată în Geografia sa de Ptolomeu (90-168) ca unul dintre "cele mai strălucite oraşe din Dacia".(sursa enciclopedia-dacica.ro, dacoromania5.go.ro)
miercuri, 27 ianuarie 2010
Tablitele de la Tartaria
În 1961, în localitatea Tărtăria din judeţul Alba, arheologul român Nicolae Vlasa făcea o descoperire epocală, recunoscută de străini, dar negată de unii istorici din România. E vorba de trei plăcuţe de lut ars, inscripţionate cu o scriere pictografică asemănătoare cu cea sumeriană, dar mult mai veche. În 2003, la iniţiativa lui Napoleon Savescu, fondator şi preşedinte al "Dacia Revival International Society of New York", a fost ridicat la Tărtăria un monument închinat primului mesaj scris din istoria omenirii.
Celebrele inscripţii de la Djemer-Nasr, Kis şi Uruk, de la Sumer, care-i determinaseră pe istorici să considere scrierea sumeriană drept cea mai veche de pe pământ, erau datate pe la 3300 i.H. Plăcuţele de lut ars descoperite de Nicolae Vlasa la Tartaria, au fost datate, la rândul lor, prin metoda cercetării cu carbon radioactiv, la o vechime de aproximativ 7000 de ani, deci cu peste un mileniu mai “bătrâne” decât cele de la Sumer.
Unii dintre istoricii români s-au aratat destul de sceptici în faţa acestei descoperiri, avansând teoria puerilă că plăcuţele au fost aduse în traistă de un negustor din Sumer! Alţii, mai serioşi, au tratat descoperirea cu toată responsabilitatea şi au ajuns la o concluzie stupefiantă: sumerienii au ajuns în Mesopotamia, migrând de pe teritoriul vechii Dacii şi ducând cu ei o scriere deja cunoscută. Iar cercetatoarea Maria Gimbutas din Statele Unite ale Americii consideră că spaţiul carpato-danubiano-balcano-pontic este leagănul culturii europene.
Unii dintre istoricii români s-au aratat destul de sceptici în faţa acestei descoperiri, avansând teoria puerilă că plăcuţele au fost aduse în traistă de un negustor din Sumer! Alţii, mai serioşi, au tratat descoperirea cu toată responsabilitatea şi au ajuns la o concluzie stupefiantă: sumerienii au ajuns în Mesopotamia, migrând de pe teritoriul vechii Dacii şi ducând cu ei o scriere deja cunoscută. Iar cercetatoarea Maria Gimbutas din Statele Unite ale Americii consideră că spaţiul carpato-danubiano-balcano-pontic este leagănul culturii europene.
Geto-dacii din Mesopotamia
Marile migraţii s-au produs încă din mileniul IV i.H. "Potrivit opiniei generale, sumerienii au venit în Sumer aproximativ pe la jumătatea mileniului IV... În general, există o concordanţă de opinii privind faptul că sumerienii au venit din ţinuturi muntoase. Potrivit religiei pe care şi-au adus-o din ţara de origine, zeii lor sălăşluiau în vârful munţilor, iar dacă în noua lor ţară nu au găsit munţi, ei au ridicat zeilor temple în formă de munţi artificiali - ziguratele" – scria V. Zamarowsky în celebra sa carte "La început a fost Sumerul". În continuarea acestei idei, istoricul rus N. Jirov declara în revista Znanie Sila (1971) că sumerienii au migrat din zona peninsulei balcanice (Geto-Dacia). Sumerienii au migrat cu tot cu calendar. Dar, pentru că acesta nu se mai potrivea la mărimea zilelor şi nopţilor de pe latitudinea lor, l-au schimbat. Acelaşi argument a fost folosit şi de astronomul polonez Ludwig Zaidler în cartea "Istoria ceasurilor", pentru a demonstra migraţia sumeriană din zona carpatică. N. Jirov mai sublinia faptul că limba sumeriană era total diferită de cele ale vecinilor semiţi, iar scrierile lor plasau originea strămoşilor într-o ţară montană sau submontană. Datările cu carbon radioactiv realizate de savantul american Marija Gimbutas (care stabiliseră că tăbliţele carpatice sunt mai vechi cu peste un mileniu decât cele din Sumer), au fost confirmate în anul 1972 şi de academicianul bulgar Vladimir I.Georgiev.
Scrierea gotică – “furată” de la geţi
Savantul belgian Bonaventura Vulcanius Brugensis analizează în cartea sa „Despre literele şi limba geţilor sau a goţilor", publicată în 1957 la Lyon, mai multe alfabete aşa-zis gotice prin comparaţie cu cel getic primitiv. El mărturiseşte că s-a inspirat din lucrarea arhiepiscopului de Uppsala, Joannes Magnus Gothus, intitulată „Istoria tuturor regilor goţi şi finlandezi" (publicată la Roma în 1554), în care se prezenta pentru prima dată alfabetul getic. În această lucrare, Joannes Magnus Gothus demonstra că episcopul Wulfila (303-383 d. H.) inventase alfabetul gotic inspirându-se din cel getic. În acest alfabet (gotic), considerat a fi cel mai nou din acea vreme, Wulfila a tradus Biblia, cunoscută sub numele de Codex Argenteus. Atât Vulcanius Brugensis, cât şi Joannes Magnus au avut la dispoziţie surse antice şi medievale foarte rare şi de o valoare inestimabilă, care astăzi nu mai sunt disponibile. Printre acestea se numără şi discursurile lui Cato cel Bătrân (234-149 i. H.), din care citează: „… faptele de vitejie ale geţilor fuseseră cântate de poeţii lor, acompaniaţi la flaut, cu mult înainte de întemeierea Romei...". Şi nu numai Cato cel Bătrân, ci şi poetul erudit Publius Ovidius Naso (43 i. H. -17d. H) est martori autentic. Timp de 10 ani a trăit exilat printre geţii din nordul Imperiului Roman, le-a învăţat limba, ba chiar a scris în limba getă şi sarmată mai multe poeme, din care ne-a parvenit unul păstrat în Pontica, în rezumat. În mod surprinzător, cei care au susţinut cel mai mult ideea că Tăbliţele de la Tărtăria reprezintă primul alfabet al omenirii nu au fost oamenii de ştiinţă români, ci străinii. La Tărtăria nu s-au mai făcut săpături din anul descoperirii enigmaticelor plăcuţe. Acestea sunt depozitate la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj. Peste semnificaţia lor istorică şi ştiinţifică s-a aşternut, în toţi aceşti ani, un misterios val de tăcere. Din fericire, în ultimii ani, câţiva cercetători încearcă din nou să readucă la lumină adevărul despre trecut, repunând în discuţie valoarea inestimabilă a Tăbliţelor de la Tărtăria.
Descifrarea
Specialiştii susţin că ceea ce este caracteristic acestor plăcuţe este o identitate comună, cunoscută sub denumirea de Cultură Turdaş-Vinca (4500-3700 i.H.), râspandită în ţara noastră (în Banat şi Oltenia), în sudul Serbiei, sud-estul Ungariei şi nord-vestul Bulgariei. S-a ajuns la concluzia că cel mai vechi texte din lume (cele de pe plăcuţele de la Tărtăria), descifrate deja, ar suna astfel: BAB-SARRU/RABU-DU-KI-USU-EN/ZU- GIRA-PATESI-III-BANSUR-MU-NANNAR-RABU/ZU-II-DINGIR-II-DINGIRANA" şi se traduce prin: "Poarta de acces a marelui rege care conduce cele patru districte ale ţării puternicilor zei ai Lunei şi Focului, a prinţilor care slujesc masa mare pentru jerfele închinate triadei sacre (AN, ENKI, ENLIL-I) şi renumitului zeu al Lunii de nord, cel care face să prospere mâncarea şi băutura, după dispariţia celor doi zei şi două zeiţe (Igigi)"
Cultura Turdaş-Vinca
Localitatea Tărtăria (com.Salişte, jud.Alba) de la poalele versantului nordic al Munţilor Sureanu, e situată pe cursul mijlociu al râului Mureş, la 50 km N-E de Peştera Bordu Mare (unde s-au găsit fragmente osteologice ale omului de Neanderthal), la 40 km.N-E de Peştera Cioclovina (care adăpostea fragmente osteologice ale Omului de Cromagnon). Mai exact, în apropiere de străvechea aşezare Turdaş, situată la 12 km.S-V de Tărtăria. Aici, la Turdaş, săpăturile arheologice din anii 1895 şi 1910 au scos la iveală vatra unei aşezări cu materiale specifice asemănătoare celor de la Tărtăria. La Daia Română, de pildă, s-a găsit un vas cilindric a cărui vechime este anterioară cilindrilor-sigilii din Sumer). Caracteristicile materialelor descoperite în aceste staţiuni au determinat specialiştii să-i creeze o identitate proprie, sub denumirea de Cultura Turdaş-Vinca (4500-3700 i.H.).
(sursa certitudinea.ro)
Sumerologul american John A. Halloran: „Cum se poate explica faptul ca intr-o regiune din vestul Romaniei, inconjurata cu nume sumeriene ca URASTIE (Orastie, n.n.), SIMERIA, KUGIR (Cugir, n.n.), s-au gasit trei tablite din lut local, cu pictograme sumeriene, dar mai vechi cu 1.000 de ani decat cele din Mesopotamia?(...) Asumandu-ne o origine triviala, recenta, romana, sigur ca acestea nu ne mai apartin.”
marți, 26 ianuarie 2010
Istoria interzisa a omenirii
“Esti materie, esti un amestec intamplator de substante chimice. Esti un animal superior, o maimuta evoluata, esti…un accident al legilor fizicii.” Te simti vizat?
Nu sunt putini acei specialisti, dintre care se disting nume precum Michael Cremo si Richard L. Thompson, autorii cartilor “Arheologia interzisa” si “Istoria ascunsa a rasei umane”, care vorbesc despre fenomenul filtrarii cunoasterii. Dupa cum o sugereaza contextual forma termenului, aceasta politica, suspectata ca fiind o arma de capatai a elitelor ce conduc lumea din umbra, este menita sa tina masele in ignoranta si necunoastere. Altfel spus, este vorba despre puterea intelectuala, cea din care deriva toate formele de dominatie si control la care este supusa civilizatia umana astazi. Articolul de fata nu va trata insa despre cine sunt sforarii acestor masinatiuni, ci se ambitioneaza sa releve cate ceva despre modul in care ei opereaza.
“Involuatii” stiau
Liderii fara chip care actioneaza manetele acestui mecanism al cenzurii limiteaza masiv accesul maselor la informatii care vizeaza in special originile si trecutul speciei umane, temelie a intelegerii existentei si scopului in viata. Este vorba despre aspecte esentiale ale civilizatiei si ale planetei pe care, daca le-am cunoaste, ne-am intelege mai bine natura si misiunea; ceea ce ne-ar face insa liberi si mai greu de controlat. Sunt lucruri pe care “EI” le cunosc, dar pe care le tin departe de noi, din egoism, din interes, din trufie, din nevoia de a avea un ascendent asupra semenilor.
Aceasta activitate intensa si mascata este atestata de o documentatie vasta aflata in arhivele institutiilor care le-au gazduit initiativele lui Pierre si Marie. Si in acest caz, exemplele unor performante si descoperiri halucinante pe taram spiritual sunt in numar suficient de mare, incat sa ateste existenta incontestabila a unei asemenea dimensiuni umane. De ce ocultizarea lor? Pentru a masca latura spirituala a umanitatii si pentru a canaliza civilizatia spre materialism si consumerism. Suntem vaduviti prin aceasta privare de cunoastere, de aspecte importante ale existentei si ale fiintei umane, capitale in intelegerea completa a ceea ce suntem si a ceea ce avem de fapt de facut aici. Daca nu stim nimic despre aceste lucruri, care, iata, exista ca parte a realitatii, este firesc sa ne refugiem in productie si consum, in efemer, in placeri marunte si in bucurii intr-adevar animalice. Iar acest lucru nu este intamplator. (sursa Descopera.ro)
Materie, numai materie. In spatele acestor jocuri scenice care ne pun o ordine bine calculata in viata si in ganduri se ascunde un peisaj de culise mult mai vast si mai tenebros decat se poate banui analizand faptele accesibile.
Nu sunt putini acei specialisti, dintre care se disting nume precum Michael Cremo si Richard L. Thompson, autorii cartilor “Arheologia interzisa” si “Istoria ascunsa a rasei umane”, care vorbesc despre fenomenul filtrarii cunoasterii. Dupa cum o sugereaza contextual forma termenului, aceasta politica, suspectata ca fiind o arma de capatai a elitelor ce conduc lumea din umbra, este menita sa tina masele in ignoranta si necunoastere. Altfel spus, este vorba despre puterea intelectuala, cea din care deriva toate formele de dominatie si control la care este supusa civilizatia umana astazi. Articolul de fata nu va trata insa despre cine sunt sforarii acestor masinatiuni, ci se ambitioneaza sa releve cate ceva despre modul in care ei opereaza.
“Involuatii” stiau
Liderii fara chip care actioneaza manetele acestui mecanism al cenzurii limiteaza masiv accesul maselor la informatii care vizeaza in special originile si trecutul speciei umane, temelie a intelegerii existentei si scopului in viata. Este vorba despre aspecte esentiale ale civilizatiei si ale planetei pe care, daca le-am cunoaste, ne-am intelege mai bine natura si misiunea; ceea ce ne-ar face insa liberi si mai greu de controlat. Sunt lucruri pe care “EI” le cunosc, dar pe care le tin departe de noi, din egoism, din interes, din trufie, din nevoia de a avea un ascendent asupra semenilor.
Premisa fundamentala de la care porneste teza unor specialisti precum cei mentionati mai sus, cum ca istoria umana este cu totul alta decat cea care ne este prezentata astazi in mod oficial, rezida, ca debut, in scrierile antice. Majoritatea culturilor dispun de astfel de carti care vorbesc despre existenta unor civilizatii avansate in trecutul foarte indepartat, dar scrierile in sanscrita ale Indiei sunt de departe cele mai explicite in aceasta directie. Manuscrise antice, precum Mahabharata, Ramayana sau Vedele vorbesc deschis, pe langa principiile filosifice si culturale indiene, si despre episoade fascinante din vechime, care fac descrieri amanuntite ale unor tehnologii pe care omenirea abia le-a dobandit astazi. Sunt descrise aparate de zbor impreuna cu principiile lor de functionare, sunt mentionate arme precum bomba atomica sau chiar bomba cu hidrogen si se descriu avansate tehnici medicale si genetice. Aceleasi carti vorbesc despre erele pamantului, despre ciclicitatea vietii pe planeta si despre succedarea civilizatiilor. Convingeri asemanatoare vin din intelepciunea romana si egipteana dar mai ales dinspre cea greaca de unde, de la Platon si Artistotel ne parvin invataturi referitoare la aceeasi insiruire a vietii. Ei credeau puternic intr-o fiintare pe ere, dupa un model arhetipal. Astfel, in credintele stravechi - care, dealtfel, nu sunt deloc de lepadat – un mare ciclu de viata incepe edenic, cu o Era de Aur, in care toate fiintele umane sunt spiritualizate, constiente, bune. Aceasta era este succedata de cele de Argint, Bronz si Fier, ce caracterizeaza, gradual, deprecierea umana prin cultivarea lacomiei si a individualismului intr-atat incat lumea trebuie reconfigurata. Ceea ce se si intampla, printr-un cataclism general si o reinchegare ulterioara a vietii.
In viziunea initiatilor indieni, oamenii s-au nascut de mai multe ori si de tot atatea ori, minus unu (inca), au disparut in urma unor dezastre de exterminare a speciilor. Acest lucru s-ar fi intamplat insa numai pentru ca viata sa reinfloreasca, prin repopularea Pamantului fie de catre refugiati paranormali, neafectati de Armageddon, fie de civilizatii superioare din alte sfere cosmice. Cartile acestea fac referiri foarte serioase la existenta in urma cu milioane si chiar cu miliarde de ani in urma, pana la inceputurile planetei, a inteligentei pe Pamant si a civilizatiilor evoluate. Totusi, pentru sustinerea unor atari premise, trebuie sa existe si probe fizice. In absenta acestora, s-ar putea presupune cu usurinta ca scrierile sunt false, mincinoase, produs al unei imaginatii disproportionate. Surprizator, ele sunt cofirmate nu doar sporadic, ci chiar abundent, nenumarate dovezi arheologice ale existentei unor antice civilizatii avansate iesind la lumina, accidental sau “vanate”, in toate colturile lumii.
In viziunea initiatilor indieni, oamenii s-au nascut de mai multe ori si de tot atatea ori, minus unu (inca), au disparut in urma unor dezastre de exterminare a speciilor. Acest lucru s-ar fi intamplat insa numai pentru ca viata sa reinfloreasca, prin repopularea Pamantului fie de catre refugiati paranormali, neafectati de Armageddon, fie de civilizatii superioare din alte sfere cosmice. Cartile acestea fac referiri foarte serioase la existenta in urma cu milioane si chiar cu miliarde de ani in urma, pana la inceputurile planetei, a inteligentei pe Pamant si a civilizatiilor evoluate. Totusi, pentru sustinerea unor atari premise, trebuie sa existe si probe fizice. In absenta acestora, s-ar putea presupune cu usurinta ca scrierile sunt false, mincinoase, produs al unei imaginatii disproportionate. Surprizator, ele sunt cofirmate nu doar sporadic, ci chiar abundent, nenumarate dovezi arheologice ale existentei unor antice civilizatii avansate iesind la lumina, accidental sau “vanate”, in toate colturile lumii.
Exemplele sunt numeroase si dispun de caracteristici mult prea complexe pentru a fi expuse convingator aici, dar vom face cateva insemnari succinte. Este vorba despre descoperiri arheologice precum: macheta egipteana din lemn din secolul al II-lea i.Hr, care are forma unui avion; ciocanul descoperit la marginea Londrei, incastrat intr-o roca veche de 500 milioane de ani; harta desenata in 1513 a amiralului turc Piri Reis, care arata in detaliu portiuni din Africa, America si Antarctica, in conditiile in care Antarctica a fost descoperita oficial abia in 1818. Mai mult, harta reprezinta continentul alb asa cum arata el sub gheturi, stare in care se afla, probabil, in urma cu 10.000 – 12.000 de ani; orasul Nan Madol, construit intre anii 200 i.Hr.- 800 d.Hr., pe un recif de corali din Micronezia, din aproximativ 250 milioane de tone de blocuri bazaltice, al caror transport nu poate fi explicat; artefactul Coso, din Olancha, California, asemanator cu un dispozitiv de aprindere, gasit in interiorul unei bucati de piatra care ar fi avut nevoie de 500.000 de ani pentru a se forma. O amprenta palmara a fost gasita intr-un strat de piatra calcaroasa avand circa 110 milioane ani, in localitatea Glen Rose (Texas). In nordul inghetat al Canadei s-a gasit un deget omenesc fosilizat,datand din Cretacic. In Utah, intr-un strat de roca estimat la 300-600 milioane de ani vechime, s-a descoperit ceea ce pare amprenta unei talpi omenesti, incaltata intr-un soi de sanda. Minerii din Africa de Sud au scos la lumina sute de sfere metalice de origine necunoscuta, denumite sferele Klerksdorp. Ele au circa 3-5 cm in diametru, iar unele au incrustate linii paralele, asemenea unor santuri, de jur-imprejur. Sferele par a fi facute de mana omului, desi specialistii nu pot explica in ce fel au fost realizate liniile. Stratul de roca din care au fost extrase aceste sfere dateaza din precambrian, vechimea lor fiind estimata la 2,8 miliarde ani.
Exemplele pot continua, acestea sunt doar cateva dintre cele mai cunoscute care au ajuns sub ochii publicului larg. Surprinzator este insa faptul ca, desi asemenea reusite arheologice vorbesc fatis despre o realitate incontestabila, oamenii de stiinta nu le aplica mai mult decat o eticheta pe care sta scris “mistere”. De ce alegem sa le consideram curiozitati si bizarerii, cand putem accepta povestile uneori de necontestat pe care aceste obiecte ni le spun? Nimeni nu se oboseste, oficial, sa sape mai adanc si sa intelega implicatiile uriase pe care le au aceste lucruri. Ne servesc, prin intermediul cercetatorilor si al publicatiilor pe care le au in “buzunar” toate aceste informatii, probabil desperecheate, bizuindu-se fara griji pe faptul ca ignoranta isi va juca rolul si ne va impiedica sa ne implicam activ sau sa ne “sinchisim” macar de ele. Pentru ca, la urma urmei, cine suntem noi sa ne gandim la asemenea lucruri? Ce conteaza daca oamenii au 10 mii, o suta de mii sau un milion de ani? Aceste preocupari sunt ciudate, abstracte, ele reprezinta exclusiv apanajul unor filosofi si mistici neintelesi, izolati in turnurile lor de fildes. Noi trebuie sa ne traim viata la maximum, timpul inseamna bani, este scurt, viata trece, nu trebuie irosita cu intrebari existentiale. Sunt numai cateva dintre trendurile pe care elitele ni le-au impregnat, pentru a imbraca poate cele mai importante deprinderi pe care ar trebui sa le posedam in cosumatii care sunt adesea ridicole si caraghioase in ochii unei opinii publice profund contaminate.
Toate culturile si civilizatiile credeau ca venim dintr-un nivel spiritual al realitatii, traiau in acord cu aceasta convingere si erau armonizati cu natura si viata. Mai putin noi, care ne dezicem de orice forta superioara. Noi, care ne credem fruntasi si superiori, nu doar ca civilizatie, ci la nivel individual. Este in asentiment cu mersul actual al lucrurilor ca “eu” sa fie in centrul lucrurilor si “mie” sa fie elementul de referinta al existentei. Si tocmai pentru ca “eu” nu este singur, ci sunt sase miliarde ca el, acest lucru duce la izolare, la dezbinare si conflicte, la dominatie si razvratire. Daca eu lupt doar pentru mine, atunci cauza mea nu mai este si a altora, ceea ce ma face sa fiu absolut singur, neunificat in nimic cu altcineva. Desi poate parea desuet, nu este decat aplicarea maximei “Dezbina si stapaneste” la nivel planetar.
Spuneam putin mai sus ca, daca ideea spiritualitatii ti se pare a fi o doctrina, un raspuns disperat al Bisericii la avantul actual al stiintei, atunci ar trebui sa te intrebi daca nu crezi asta tocmai in urma faptului ca esti controlat. Ei bine, sa venim in sprijinirea unei asemenea declaratii si cu un exemplu. Este vorba despre cazul sotilor Pierre si Marie Curie. Cei doi cercetatori francezi din secolele XIX – XX sunt recunoscuti oficial pentru performantele din domeniul radioactivitatii, care le-au si onorat activitatea prin obtinerea unui premiu Nobel pentru Fizica in anul 1903. Niciun manual insa si in general nicio carte nu vor mentiona implicarea lor activa si meritorie in experimentele parapsihologice. Pret de mai multi ani, cei doi cercetatori au derulat o serie de teste cu nuanta supranaturala in laboratoare si institutii, inregistrand rezultate notabile si succese nebanuite, materializate prin comunicarea cu spiritele, extracorporalizari, materializari, clarviziune si alte astfel de fenomene catalogate astazi drept “bazaconii”.
Spuneam putin mai sus ca, daca ideea spiritualitatii ti se pare a fi o doctrina, un raspuns disperat al Bisericii la avantul actual al stiintei, atunci ar trebui sa te intrebi daca nu crezi asta tocmai in urma faptului ca esti controlat. Ei bine, sa venim in sprijinirea unei asemenea declaratii si cu un exemplu. Este vorba despre cazul sotilor Pierre si Marie Curie. Cei doi cercetatori francezi din secolele XIX – XX sunt recunoscuti oficial pentru performantele din domeniul radioactivitatii, care le-au si onorat activitatea prin obtinerea unui premiu Nobel pentru Fizica in anul 1903. Niciun manual insa si in general nicio carte nu vor mentiona implicarea lor activa si meritorie in experimentele parapsihologice. Pret de mai multi ani, cei doi cercetatori au derulat o serie de teste cu nuanta supranaturala in laboratoare si institutii, inregistrand rezultate notabile si succese nebanuite, materializate prin comunicarea cu spiritele, extracorporalizari, materializari, clarviziune si alte astfel de fenomene catalogate astazi drept “bazaconii”.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
