Cui i-e dor de o poveste?

SCUFITA ROSIE
     - fratii Grimm

      A  fost  odata  o fetita zglobie si dragalasa, pe  care  o  iubea
oricine de cum o vedea. Dar mai draga decat oricui ii era bunicii, care
nu stia ce daruri sa-i mai faca. Odata bunica ii darui o scufita rosie,
si  pentru  ca-i sedea tare bine fetitei si nici nu mai voia sa  poarte
altceva pe cap, maica-sa ii zise:
      -  Scufita  Rosie, ia baga-n cosulet bucata asta  de  cozonac  si
sticla  asta  de  vin  si  du-le bunicii, ca e bolnava  si  slabita  si
bunatatile  astea o sa-i ajute sa-si mai vina in puteri.  Da'  vezi  de
pleaca  mai inainte de a se lasa zapuseala si cauta sa mergi frumos  si
sa  nu te abati din drum; altfel cine stie, de alergi, ai putea sa cazi
si  sa spargi sticla, si atunci bunicuta cu ce o sa se mai aleaga ? Iar
cand  o  sa  fii  sa  intri  in casa, nu uita sa-i  dai  bunicii  "buna
dimineata" si vezi sa nu inceapa a-ti umbla ochii prin toate  ungherele
!...
      -  Asa  am  sa  fac! ii fagadui Scufita Rosie si-i dadu  mana  la
plecare.
      Bunica  locuia in padure, cam la vreo jumatate de ceas de partare
de  sat. Si de cum intra Scufita Rosie in raristea codrului, numai ce-i
iesi  lupul inainte. Dar Scufita Rosie nu stia ce lighioana rea e lupul
si nu se temu de fel cand il vazu.
     - Buna ziua, Scufita Rosie ! ii zise el.
     - Multumesc frumos, lupule.
     - Incotro asa de dimineata, Scufita Rosie ?
     - Ia, pana la bunicuta !
     - Si ce duci acolo, sub sort ?
      -  Cozonac si vin. Mamam a facut ieri cozonacsi-i duc nitelus  si
bunicii, care-i bolnava si slabita, sa manance si ea, ca sa-si mai vina
in puteri.
     - Da' unde sade bunica-ta, Scufita Rosie ?
     - Colo, in padure, la vreun sfert de ceas si mai bine de aici. Cum
ajungi  sub cei trei stejari, ai si dat peste casa ei, iar ceva mai  la
vale e alunisul, pe care doar il stii ! ii raspunse Scufita Rosie.
      Lupul  isi  zise in sinea lui: "Frageda-i fetita asta  !  Ce  mai
imbucatura pe cinste ar fi, zau asa ! Cu mult mai gustoasa decat baba !
Da'  e  vorba  ca  trebuie  sa fiu siret si sa  ticluiesc  in  asa  fel
lucrurile ca sa pun mana pe amandoua "...
      Mai merse lupul o bucata de drum alaturi de Scufita Rosie si apoi
incepu sa-i spuna cu glas mieros:
      - Scufita Rosie, ia te uita ce flori frumoase stralucesc in jurul
tau  !  Si tu nici nu le iei in seama macar... Si mie imi pare  rau  ca
nici n-auzi ce dulce canta pasarelele !... Atat de serioasa pasesti  pe
drum,  de parca te-ai duce la scoala. Si e atat de placut sa hoinaresti
si sa zburzi prin padure; a atata veselie !...
      Scufita  Rosie  ridica  privirea si cand vazu  cum  jucau  razele
soarelui printre crengile copacilor, cand privi mai cu luare-aminte  la
florile  frumoase care cresteau pretutindeni, isi spuse  in  sinea  ei:
"Mare  bucurie i-as face bunicii daca i-as duce si-un buchet  de  flori
proaspete  ! E atat de dimineata, ca nu mi-e teama c-am sa intarzii  !"
Se abatu deci din drum si o lua prin padure, ca sa culeaga flori. Rupea
de  ici una, de dincolo alta, dar indata I se parea ca putin mai incolo
ii  zambeste  o  floare  si  mai ochioasa; alerga  intr-acolo  si,  tot
culegandmargarete  si  clopotei, se pierdea tot  mai  mult  in  adancul
codrului. In ast timp insa, lupul porni de-a dreptul spre casa  bunicii
si batu la usa.
     - Cine-i acolo ?
      -  Eu sunt, Scufita Rosie, si-ti aduc cozonac si-o sticla de vin.
Dar deschide usa bunicuta !
      -  Apasa  pe clanta si intra ! raspunse bunica - ca  eu  ma  simt
slabita si nu ma pot da jos din pat.
      Lupul  apasa pe clanta, deschise usa, se repezi glont spre  patul
bunicii  si,  fara  sa scoata o vorba, o inghiti. Se  imbraca  apoi  in
hainele ei, isi puse pe cap scufia, se culca in pat si trase perdelele.
      In  vremea asta, Scufita Rosie culesese atatea flori, ca abia  le
mai putea duce. Cum alerga ea de colo pana colo, deodata isi aminti  de
bunica  si  porni degraba spre cascioara din padure. Si nu mica  ii  fu
mirarea cand vazu usa data de perete.
      De  indata  ce intra in odae, o cuprinse nelinistea; totul  I  se
parea  atat de ciudat, incat isi spuse: "Vai, Doamne, ce-o  fi  azi  cu
mine,  de mi-e asa de frica ?... Ca doar alta data ma simteam  atat  de
bine la bunicuta !"
     Si fara sa mai astepte, striga:
     - Buna dimineata !
     Dar nu primi nici un raspuns.
      Scufita  Rosie sra apropie atunci de pat si dadu perdelele  la  o
parte.  Bunicuta statea intinsa in pat, cu scufita trasa peste ochi  si
avea o infatisare atat de ciudata, incat fetita intreba:
     - Vai, bunicuta, da' de ce ai urechi atat de mari ?
     - Ca sa te pot auzi mai bine.
     - Vai, bunicuto, da'de ce ai ochi atat de mari ?
     - Ca sa te pot vedea mai bine.
     - Vai, bunicuto, da' de ce ai maini atat de mari ?
     - Ca sa te pot apuca mai bine.
     - Da', bunicuto, de ce ai o coscogeamite gura ?
     - Ca sa te pot inghiti mai bine.
      N-apuca sa sfarseasca ultimul cuvant, ca si sari jos din pat si-o
inghiti pe biata Scufita Rosie.
      Dupa  ce-si  potoli foamea, lupul se culca din  nou  in  pat  si,
prinzandu-l  somnul,  adormi  si incepu sa  sforaie  de  se  cutremurau
peretii.
      Si  se  intampla ca tocmai atunci sa treaca prin  fata  casei  un
vanator.  Auzi el horaiturile si-si spuse: "Bre, da' tare  mai  sforaie
batrana  ! Nu cumva i-o fi rau ?" Intra in casa si, cand se apropie  de
pat, il vazu pe lup tolanit acolo.
      -  Ei  dracie,  nu-mi inchipuiam c-o sa te gasesc  aici,  ticalos
batran ! izbucni vanatorul. De cand te caut !
      Isi  potrivi pusca si voi sa traga, dar in clipa aceea  ii  trecu
prin  minte: "Dar daca lupul a inghitit-o pe batrana ? Poate  c-as  mai
putea s-o scap !" Asa ca nu mai trase, ci, luand o foarfeca, incepu  sa
taie  burta lupului adormit. Abia apuca sa faca doua-trei taieturi,  ca
si  vazu  stralucind scufita cea rosie a fetitei, si cand  mai  facu  o
taietura, fetita sari afara si striga:
     - Vai ce spaima am tras ! Ce intuneric era in burta lupului !
      Dupa  aceea au scos-o afara si pe bunica. Era inca in viata,  dar
abia  mai  rasufla.  Scufita Rosie aduna in graba  niste  pietroaie  si
tustrei umplura cu ele burta lupului.
      Cand  se  trezi,  lupul voi s-o ia la sanatoasa, dar  pietroaiele
atarnau  atat  de greu, ca dihania se prabusi la pamant si  dadu  ortu'
popii.
      Cei  trei nu-si mai incapeau in piele de bucurie. Bunicuta  manca
cozonacul  si  bau  vinul  pe  care-l adusese  fetita  si  pe  data  se
inzdraveni.  Iar  Scufita Rosie gandi in sinea ei, parca  mustrandu-se:
"De-acu'  inainte n-o sa ma mai abat niciodata din drum cand  oi  merge
singura prin padure, ci o sa ascult de povetele mamei !"