Cugir=Singidava

      Aşezat într-o regiune propice apariţiei şi dezvoltării aşezărilor umane, oraşul Cugir se găseşte în extrema sud-vestică a judeţului Alba, la o distanţă de 40 km de reşedinţa de judeţ Alba Iulia (Apulum). Oraşul este străjuit pe trei părţi de dealuri piemontane, devenite emblematice pentru localnici, precum Dealul Cetăţii, Dealul Drăgana, Piatra Pleşii.
      Desigur, relieful zonei a influenţat, în bună măsură, atât habitatul cât şi ocupaţiile omului aşezat pe aceste locuri, încă din cele mai îndepărtate epoci ale istoriei. Astfel, geograful alexandrin Ptolomeu, în "Îndreptarul geografic", situează SINGIDAVA la 48 gr. longitudine şi 46 gr. 20' latitudine între Ziridava (Pecica) şi Apulum (Alba Iulia). Coordonatele pentru Apulum fiind 49 gr. 15' longitudine şi 46 gr. 40' latitudine, rezultă că Singidava corespunde cu aşezarea dacică de la Cugir.

De altfel, dava dacică de la Cugir se găseşte în imediata apropiere a complexului de cetăţi dacice ce avea în centru Grădiştea de Munte, până la care, în linie dreaptă, sunt doar aproximativ 30 km.

      La prima vedere, denumirea nu se justifică. Pe platoul superior al dealului „Cetăţii"' (situat la 495 m altitudine şi la peste 100 m faţă de valea pe care se află actualul oraş) nu se văd urmele vreunei fortificaţii. Şi, totuşi, din moşi-strămoşi dealul s-a numit „Cetate", fn decursul vremurilor, aici s-au făcut cîteva descoperiri întîmplătoare, ce trădau existenţa unei aşezări antice. Astfel, în 1868 s-a găsit un tezaur de monede dacice de argint, conţinînd peste 2000 piese, dintre care unele au ajuns la Viena, altele la Budapesta, restul intrînd în colecţii publice sau private de la Sebeş şi Sibiu. Unor specialişti de mai tîrziu, totalul de 2 000 le-a părut neverosimil, rezultînd — şi-au spus ei — dintr-o greşeală. De aceea, tezaurului de la Cugir i s-au atribuit, după „corectarea erorii", numai 200 monede.
Că nu a fost o greşeală vine însă să ne-o arate un alt tezaur monetar, găsit tn primăvara anului 1955, pe drumul ce urcă pe versantul de vest spre „Cetate". Roţile unui car au scos la iveală monede răspîndite pe distanţă de aproximativ doi metri. După cum ne-a relatat Ovidiu Bodea, unul dintre cei trei copii care au descoperit comoara, fiecare şi-a umplut pălăria cu bani. A doua zi, în acelaşi loc, şi-au umplut buzunarele încă 11 copii. Din tezaurul împrăştiat astfel, doar nouă monede au ajuns în muzeul din Deva, iar cinci le-am achiziţionat ulterior.
      Cel de-al doilea tezaur era compus din tetradrahme emise în provincia romană Macedonia Prima, precum şi din imitaţii ale unor monede macedonene mai vechi. După cum se ştie, în urma luptei de la Pydna, din 168 î.e.n., Macedonia a fost cucerită de romani şi împărţită în patru subdiviziuni administrative cu o oarecare autonomie şi avînd dreptul de a bate monedă. Cea mai importantă dintre ele a fost Macedonia Prima, cu capitala la Amphipolis. În 148 î.e.n., romanii au anexat definitiv Macedonia, transformînd-o în provincie romană. Monedele Macedoniei Prima au circulat în Dacia din a doua jumătate a secolului II î.e.n. pînă la începutul veacului următor, aşa cum dovedesc cele peste 50 localităţi din Transilvania şi Muntenia unde s-au descoperit asemenea monede.

      Abia primele săpături din anul 1977 au oferit certitudini de un enorm interes, prin descoperirea necropolei cetăţii dacice. Primii locuitori ai dealului "Cetate", ale căror urme de locuire s-au descoperit numai pe pante, au fost purtătorii culturii Sighişoara-Wietenberg din perioada mijlocie şi târzie a epocii bronzului (sec. XVII-XIII i.e.n.). Tot în zona pantelor s-au găsit vestigii dacice de locuire de la sfârşitul primei epoci a fierului (sec. V-VI i.e.n.), ceea ce dovedeşte că amenajarea platoului şi a teraselor s-a făcut mai târziu, adică în secolele III-II i.e.n., când la marginea platoului superior a fost înălţat un puternic val de apărare durat din pământ şi piatră. În faza de apogeu a civilizaţiei dacice, începând de la sfârşitul secolului al II-lea, s-a definitivat amenajarea platoului superior şi a teraselor, iar vechiul val de apărare a fost înlocuit cu unul nou, mult mai puternic, întărit cu un masiv zid de piatră făcut din enormi bolovani de râu uniţi cu pământ, zid pentru amplasarea căruia s-a săpat în stâncă un pat de peste 3 metri, consolidarea făcându-se prin puternici contraforţi din stânca păstrată.
       În spatele noului val de pământ şi a zidurilor de piatră, pe platoul superior, au fost descoperite numeroase locuinţe aparţinând diferitelor perioade; s-a găsit un abundent material arheologic alcătuit din ceramică, podoabe, unelte etc. Ceramica, reprezentată printr-o gamă largă de forme şi ornamente, contribuie în mod esenţial la îmbogăţirea cunoştinţelor actuale cu privire la repertoriul ceramicii geto-dacice. Este prezentă ceramica lucrată cu mâna, de lux sau comună, cât şi cea confecţionată cu roata. La produsele autohtone trebuie adăugate vase greceşti (elenistice) şi romane, precum şi podoabele de factură celtică, cum sunt brăţările de sticlă colorată sau pintenii de fier. Toate aceste mărfuri de import dovedesc, pe lângă multiplele legături comerciale întreţinute de societatea daco-getică pentru care ne stau mărturie şi monedele străine ce făceau parte din cele două tezaure, faptul că ne găsim în faţa unui centru economic de seamă. O vatră de foc, pe suprafaţa căreia s-a găsit o pilă mare de fier şi zgura de fier descoperită în cadrul unui alt edificiu pledează pentru stadiul de civilizaţie al metalurgiei fierului.

     

     Cel mai spectaculos s-a dovedit a fi inventarul aşa numitului "mormânt princiar", ce a aparţinut unui tarabostes local, cu vârsta în jurul a 35 de ani, probabil conducătorul unui trib din zona văii Cugirului. Războinicul a fost incinerat într-un car de paradă cu patru roţi, alături de care s-au găsit resturile incine­rate a trei cai, dar şi numeroase obiecte realizate din fier, bronz, argint şi aur. S-a putut reconstitui, pe baza pieselor găsite, echipamentul de luptă al războinicului, format dintr-un coif de fier, cămaşa de zale din fier, închisă cu butoni din argint suflaţi cu aur. Armamentul era completat cu un scut din lemn placat cu piele, un vârf de lance, o sica, armă specifică dacilor, o sabie dreaptă de tip celtic, garnitura unui arc, alături de piese de vestimentaţie, între care un placaj de aur lucrat în tehnica au repoussé, terminat cu o reprezentare în stil animalier. Peste resturile incinerate au fost depuse un vas de bronz (situla) de provenienţă romană şi o fructieră dacică de mari dimensiuni.

     Mormântul se datează într-o perioadă anterioară Regatului lui Burebista, la începutul sec. I i.e.n. În aceeaşi necropolă a fost cercetat şi un al doilea "mormânt princiar", nu la fel de bogat, dar conţinând două săbii, o cămaşă de zale din fier şi obiecte de argint.

     Iată deci că toponimicul Dealul Cetăţii, transmis din moşi-strămoşi, n-a fost întâmplător. Perpetuarea unui asemenea toponimic n-a putut fi făcută decât de descendenţi ai acelora care ridicaseră vechea cetate dacică, cu atât mai mult cu cât după anul 106 e.n., când cetatea a fost cucerită şi distrusă de romani, nu s-a mai constatat vreo locuire pe acest deal, iar ruinele au fost acoperite de pământ. Falnica cetate de odinioară n-a dispărut însă din amintirea urmaşilor, care au denumit dealul în continuare şi-l numesc şi astăzi "Cetate".

     Întinderea mare, elementele de construcţie şi sistemul de fortificare al aşezării, bogăţia tumulilor şi varietatea materialului arheologic identifică dava de pe "Cetate" cu localitatea antică  SINGIDAVA, menţionată în Geografia sa de Ptolomeu (90-168) ca unul dintre "cele mai strălucite oraşe din Dacia".
(sursa enciclopedia-dacica.ro, dacoromania5.go.ro)